La începutul acestei luni, Filarmonica „Mihail Jora” le propunea melomanilor băcăuani o primă audiție a unei lucrări muzicale realizate de dirijorul Valentin Doni. Recidivând această acțiune, orchestra simfonică a filarmonicii va interpreta joi, 20 februarie, de la ora 18.30, pe scena Ateneului de pe strada Războieni, o nouă primă audiție. Este vorba despre piesa muzicală „Drumuri în lumină II” a compozitorului Ulpiu Vlad, profesor la Universitatea Națională de Muzică din București și membru în Consiliul Director al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, la care se vor adăuga „Concertul pentru pian și orchestră în Sol Major” de Maurice Ravel și „Simfonia a IX-a în mi minor, op. 95, «Din Lumea Nouă»” de Antonin Dvorak. Concertul va fi condus de către dirijorul Cristian Lupeș, invitat fiind pianistul Mihai Ungureanu.
Lasă un răspuns