Un copil de 5 ani, din Urechești, este adus la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru a i se face teste privind infectarea cu virusul COVID-19.
Băiețelul a venit în țară cu părinții acum două zile din Italia. Acesta avea deja simtome de viroză, însă aseară condiția lui s-a înrăutățit, părinții sunând la 112.
Autoritățile l-au preluat pe copil și îl aduc la Bacău pentru a-i face testele necesare. „Este o măsură de siguranță. La fel ca și în cazul copilului din Comănești, este posibil să fie doar o viroză normală, însă pentru siguranță i-am făcut testele necesare și așteptăm rezultatele”, a declarat Alin Năstase, director DSP Bacău.
Lasă un răspuns