Actorii bacauani au sarbatorit duminica seara, cu premiera spectacolului „Visinata de afine”, de Cornel Udrea, in regia lui Adrian Gazdaru, Ziua Mondiala a Teatrului, celebrata in intreaga lume pe 27 martie. Premiera s-a desfasurat in prezenta dramaturgului Cornel Udrea, care si-a urmarit „personajele” alaturi publicul din Bacau. Scriitorul a implinit, pe 27 martie 2010, 63 de ani, astfel ca spectacolul a fost sau ar fi putut fi darul actorilor bacauani pentru aniversarea sa. Premiera a avut aceeasi valoare aniversara si pentru Florina Gazdaru, interpreta personajului Madam Ciobanas, din “Visinata…”. In Duminica Floriilor, actrita a sarbatorit ziua numelui pe scena. La final, publicul i-a oferit aplauze si buchete de flori. Premiera n-a fost insa pe masura asteptarilor, reprezentatia fiind, cu citeva exceptii, lipsita de tonus, cu scaderi de ritm, replici abia sau precipitat rostite. „Spectacolul a avut citeva burti, e drept, citeva lungimi, dar ele sint cauzate de emotie, de emotia primului spectacol. Sigur, trebuie mai strins si rostit mai catre public. Asta se repara pe parcurs. Am deplina convingere ca vom reusi cu acest spectacol sa depasim recordul meu personal cu “Românie draga, Elvetia mea…”, care s-a jucat la Teatrul National din Tg. Mures de 104 ori. Cred ca regizorul Adrian Gazdaru a reusit foarte bine sa aleaga personajele; mai mult decit personajele, caracterele, care au fost puse in joc. Sint incintat de felul in care Adrian a tradus mesajul si metaforele mele. Viata la bloc devine astfel o viata in acvariu, o viata cu imixtiuni violente si cu tragedii de buzunar”, a declarat dupa premiera dramaturgul Cornel Udrea. Teatrul Municipal „Bacovia” pregateste, a dezvaluit scriitorul, o noua premiera dupa un alt text al sau, „Cotele apelor Dunarii”, cu actorul Viorel Baltag in rol principal. Ambele spectacole vor pleca intr-un turneu in Ardeal, care va include localitati precum Cluj, Beclean, Jibou, Simleul Silvaniei. Ultimul spectacol pus in scena dupa un text semnat de Cornel Udrea a fost in 2002, cind pe scena bacauana s-a jucat „Pygmalion cu termen redus”. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns