Astăzi n-o să scriu despre politică (și-a așa nu-mi place subiectul), nici despre milițieni care-și hărțuiesc subalternele mai conturate sau despre alimentele din ce în ce mai infestate cu tot felul de ciuperci galbene. Nu, azi am să mă refer la unii despre care am mari îndoieli că ar fi zdraveni la minte. Pentru că, zău, chiar nu știu ce reacție să am când aud despre un aiurit care a ajuns la urgențe cu un maiestuos borcan blocat în… dos.
Al lui, cu bunăseamă. Și dosul, și borcanul. Adică omul, stătut fiind, și-a zis că n-ar fi rău să-și pregătească un moment prelungit de entertainament, punând-o scurt de o distracție, că și-așa nu îl vedea nimeni. Corect cu intimitatea, că era la dos, cu totul, însă, până la un moment, căci odată și-odată, trebuia să-l aducă cineva la proctolog să-i ușureze suferința, dislocându-i obiectul generos și sticlos care se insinuase cu acceptul proprietarului în întunecimea lui. Parol de onoare, nu pot, adică, nu pot, mă-nțelegeți, chiar nu pot să nu mă amuz până la leșin pe seama ăstora, e drept, mult mai proști, mai săraci cu duhul, mai nătângi decât mine. Cred că am capacitatea de a-i înțelege și a-i accepta pe toți. Dar să fiu albastru de nu-mi vine să fac spume când aud asemenea povești cu specimene biongulate, cu multe beculețe și cu tranzistori mai toți arși.
Cum, Doamne iartă-mă, să-ți găsești fericirea la un borcan. Aș încerca să înțeleg că omul, din lipsă de minte, de ocupație sau mai știu eu ce, încearcă să umple timpul cu ceva, dar și dosul?! Zău așa. Păi, bine, guvidule, așa-mi ești, când trăim în secolul supertehnologiilor, a internetului devenit de multă vreme din lux o banalitate ieftină și accesibilă oricui, tu cauți distracții de grotă? Pe net găseai tot soiul de distracții care să-ți astâmpere pornirile de gen, la chișcurile de ziare cred că mai găseai reviste cu fete mai despuiate, nu mai zic de sex-shop-uri, dacă nu au dispărut cumva între timp. Măi, am zis că e un accident, că nu o să mai fie unul ca el în toată lumea asta, dar, nu!, la două zile aud la știri de un alt zălud pe care, la fel, l-au adus la Urgențe tot așa, blocat la dos. Numai că pe ăsta îl constipase o sticlă de 500 ml sau, după alte surse, o sticlă cu biberon. În fine, aproape că nu mai contează cu ce și-a blocat individul ieșirea. M-a distrat însă încercarea medicului de la Urgențe de a-l scoate oarecum din penibil pe nefericit și de a descuraja, totodată, astfel de practici, sugerând amatorilor (chiar și profesioniștilor, completez eu), în spiritul protecției muncii (sic!), să evite folosirea la astfel de activități a instrumentelor casante care la spargere pot deveni tăioase. Să nu mai spun că, pentru a-l reda umanității cât mai întreg pe nefericit, bun de pus la muncă, medicul a fost nevoit să-i administreze injecții care să-i producă pacientului dilatații, adică, la fel ca mamelor pe cale să nască. Mă gândesc poate că ar fi fost mult mai bine să-și fi găsit interesul în două bile din metal pe care să le rotească în palmă până când o ameți sau în datul cu var, dacă nu-i venea cumva idei și cu trafaletul, cine știe.
În naivitatea mea, am crezut că s-o fi prostit oamenii acum din cauza crizei. Dar nu, la o simplă răsfoire a sfântului google, am nimerit la unul de acum vreo trei-patru ani, de prin Olt, care, la fel de neispirat ca novicii de dinainte, a fost găsit după trei zile cu două ciocane în fund (la propriu) și cu mânerul unei halbe de bere (tot la propriu), motivul invocat fiind constipația cronică!!! Lacom, mi-am zis, fără să mă străduiesc să găsesc mai multe exemple. Mi-erau de-ajuns astea pentru o singură zi. Mă opresc aici, nu are rost s-o mai lungim, fiindcă tot o treabă de hazna e până la urmă, nu?
Florentin RADU
Lasă un răspuns