• unul dintre cele mai vechi tîrguri din județ este cel de la Tescani • sute de oameni vin aici în fiecare sîmbătă • aici îți poți procura toate cele necesare casei
Tradiția tîrgurilor de pe meleagurile moldovene se pierde în negura timpului. Cu o cerere trimisă către domnitor și cu justificări bine întemeiate, orice boier putea face loc unui tîrg pe moșia sa. Avantajele unei asemenea afaceri erau destul de consistente atît pentru domnitor, cît și pentru boierul respectiv, deoarece fiecare participant plătea dijmă. Iar țăranii și negustorii aveau și ei cîștigul lor prin aceea că schimbau ori se cumpărau mărfuri aduse de pe alte meleaguri. Unul dintre tîrgurile care vin din vechime este și cel de la Tescani. Totul a început în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe moșia boierului Rosetti -Tescanu. Boierul a studiat împrejurimile și a înțeles că un tîrg pe moșia lui nu are ce-i strica. El a întocmit documentația necesară, s-a prezentat la curtea domnească și, astfel, a făcut tîrg în sat. De 150 de ani, mulțimea se adună pe fosta proprietate a Tescanilor, în fiecare zi de sîmbătă, pentru a lua parte la tîrg.
Sîmbăta dimineața e zi mare pentru tescăneni. Cu mic cu mare, în haine de sărbătoare, se îndreaptă spre tîrgul din sat. E șapte și ceva dimineața, dar deja tîrgul mustește de lume.
Tîrgul este organizat pe malul drept al rîului Tazlău. Pentru că inundațiile din ultimii ani au rupt din malul pe care se adunau oamenii, Primăria din Berești -Tazlău a mutat tîrgul cîteva sute de metri mai la vale și a început modernizarea lui. „Un prim pas a fost racordarea la rețeau de electricitate. Locul s-a umplut cu balast, cursul rîului a fost depărtat de mal și s-a asfaltat aleea centrală. Mai sînt de făcut patru alei. Ne autofinanțăm și pînă acum am investit peste 248 de milioane de lei”, ne-a declarat Vasile Neica, primarul comunei.
La intrarea în tîrg te întîmpină sute de oameni care merg într-un singur sens. La talcioc. Mă strecor cu greu printre mașini și căruțe. Pe lîngă mine trece un bătrîn și o fată care trag în direcții opuse de un vițel zburdalnic. „Hoo dalacule!”, strigă unul din ei la vițel, apoi îl croiește cu o nuia pe spate. „Fă, năroado, nu mai trage invers”, o dojenește apoi bătrînul pe fată. În cele din urmă, cei doi se pun de acord în cotro să meargă. Cu cît mă apropii de tîrg, cu atît înaintez mai greu. De o parte și de alta a drumului se află parcate, bară la bară, mașini. Între ele își mai fac loc, cu mare greutate, căruțele. Aerul rece mă ajută să țin pasul grăbit. În sfîrșit văd intrarea. La porți, ciucure de căruțe și de oameni. Toți vor să intre și să iasă deodată. Mă strecor pe lîngă un stîlp și iată-mă intrat.
Clienți veniți de peste tot trec în revistă toate mărfurile expuse. Unii au plecat de-acasă cu noaptea în cap ca să ajungă la timp la Tescani. „Nici nu cîntase cocoșul de ziuă, cînd am plecat de-acasă. Am înhămat caii la căruță pe la trei, mi-am luat baba și am venit să vindem junca asta”, ne spune un moș. Îl cheamă Daviduță și e dintr-un sat din comuna Măgirești.
În tîrg poți găsi orice. În stînga, aliniate ca la armată, sînt chioșcurile care te îmbată cu miros de cîrnăciori și mici. Restul negustorilor a venit cu propriile lor tarabe pe care expun marfa. Animale, produse alimentare, păsări, cereale, cherestea, pepeni, haine, piese de mașină. Printre „expozanți” sînt și rușii din bazarul de la Bacău, care vînd de la piulițe și șuruburi, pînă la drujbe și aragaze de bucătărie.
Imediat sînt asaltat de un bătrîn, care mă îmbie să cumpăr un purceluș pe care-l ține în brațe. Mi se pare mic și renunț la ideea de a-l cumpăra cînd aflu că mai vrea și 1,3 milioane. Mă uit mirat și îl întreb pentru ce atît bănet, pentru că mai încolo văd un porc mai mare, dar la vreo două milioane. Moșul încearcă să mă convingă și îmi explică cum că godăceii sînt mai scumpi decît un porc mare. „Ia tataie purcelușul. Crește mare că are origini alese. E mai scump pentru că așa-i sezonul. Dacă vrei să crești, îți trebuie unul mic, dacă vrei să tai, ia unul mare că ieși mai ieftin. Da ăsta e tare bun! Mă-sa s-a făcut de o sută de kile în șase luni”, încearcă să mă convingă bătrînul. Nu mă interesează oricum marfa lui, așa că trec mai departe! Dar n-am mai mult noroc.
Un alt bătrîn mă întîmpină cu un berbec. La început cred că e pădurar. Are pantaloni verzi și pălărie la fel. „Hai băiete să-ți dau cîrlanul. E bun de pastramă și fripturi. Îl duc acasă și-l agăț în pom. Da te mai costă un păhărel de vin! Pielea ți-o las, că n-am ce face cu ea”, mă îmbie el. Mă uit la berbecuț și dau să plec. Moșul însă se ține scai de mine. Trec în revistă toată zona rezervată animalelor și păsărilor. Vaci, porci, cai, rațe, gîște, boboci, curci, găini. Toate scoase la mezat. Întorc din nou capul și observ că moșul cu oaia e tot după mine. Încearcă să mă convingă să-i cumpăr oaia. „Hai tataie, că precis cîrlanul ăsta e tot ce-ți mai trebuie. Și poți să-ți chemi și prietenii la un grătărel”, își continuă el pledoaria. Îi explic din nou că nu am ce face cu oaia, dar el insistă. Pînă la urmă mă scoate din necaz o precupeață, care mă invită să gust nițică brînză de oaie. Mă las îmbiat, iar moșul, cînd vede că m-am apucat de altele, mă lasă în pace.
Trec în sectorul cherestea și haine. Aici, vînzătorii se chinuie de zor să-și atragă clienții. Cei care vînd scîndură îți explică ce proprietăți au lemnele pentru construcția unei case, iar vînzătorii de haine te îmbracă cu marfa de pe tarabe cît ai clipi. Ba îți mai bagă pe gît și niște pantalonași de bebeluș, că deh, „nu se știe niciodată ce aduce barza”.
Mirosurile de mititei și cîrnăciori îmi fac stomacul să-și ceară drepturile. Mă apropii de gherete și îmi satisfac pofta. După ce-mi astîmpăr foamea, îmi reiau călătoria prin tîrg. Dacă la început lumea gălăgioasă mă obosea, îmi dau seama că încet, încet sînt acaparat întrutotul de spectacol. E ora nouă și eu tot n-am terminat de vizitat talciocul. Și nici la capitolul cumpărături nu stau prea bine. Așa că pornesc printre oameni spre zonele din care aș putea să-mi iau cele necesare. La cîțiva pași în față zăresc o bătrînă care cîntărește în mînă o găină. Femeia spune imediat cît face pasărea, însă nu cade la pace cu cel interesat. În tîrgul de la Tescani mulți țărani încă mai cîntăresc orătăniile în mînă, așa cum făceau bătrînii în mod obișnuit pe vremuri. Unii izbutesc să convingă cumpărătorul, alții însă rămîn cu marfa.
În timp ce tot studiam eu lumea și locurile, un braț puternic mă împinge cît colo. Mă întorc iritat și descopăr o băbuță, care duce în spinare un sac mult mai mare decît ea. E plin că mălai. Calcă voinicește de zici că-i în puterea vîrstei, însă ea, la o primă vedere, are peste 60 de ani. O las și pe băbuța nervoasă în urmă și mă îndrept către raionul de haine purtate. Cu numai 15.000 de lei îți poți procura orice buleandră vrei. Nu că aș vrea ceva, dar pentru spectacol. Nici n-ajung bine la „raion”, că două țațe se și iau la ceartă. Au pus ochii amîndouă pe un tricou și nici una nu vrea să cedeze. Buleandra se rupe la un moment dat la un capăt, motiv pentru vînzătoare să intervină. „Acu’ cine plătește?” Femeile rîd, plătesc jumi-juma și pleacă fiecare în rostul ei. Și eu așișderea. Mă îndrept către locul cu papuci, să văd pe-acolo ce face lumea. Un tînăr vrea să-și ia o pereche de adidași. Se descalță, dar perechea aleasă îi e prea mică. Probează alta, dar în timp ce se încalță se trezește cît colo. Se ridică și-l înjură pe omul care trece nepăsător pe lîngă el cu un porc plin de noroi. Guiță de nu se mai aude nimic în tîrg. Nici măcar manelele de la intrare.
Pe la zece și ceva lumea începe să se retragă. Unii au venit la tîrg de pe la cinci dimineața și sînt satisfăcuți de ce și-au cumpărat. Și pînă acasă au drum lung de parcurs. Mă desprind și eu de mirificul tîrg de țară, îmi iau kilogramul de brînză, singura achiziție după cîteva ore de colindat, și mă retrag spre oraș. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns