Prefectul Claudiu Serban a primit ieri vizita unei delegatii de oameni de afaceri din Ucraina. Aceasta a fost condusa de Grigorii Mihailovici, vicepresedinte al „Ukrtransburd”. Intentia firmei ukrainiene, cu sediul în Kiev, este de a deschide în orasele importante din tara noastra reprezentante sau puncte de lucru care sa-i permita sa-si extinda afacerile în domenii de infrastructura, decolmatari ale cursurilor de ape, precum si consultanta sau intermediere de investitii ale unor fonduri din Europa dornice sa investeasca în România. „Vizita noastra de astazi este una informala, de stabilire a unor contacte cu autoritatile si oamenii de afaceri români. Sintem interesati sa investim în România si prezenta noastra aici este una care se doreste fructuoasa pentru ambele tari. Spun aceasta pentru ca firma pe care o reprezint are finantare integrala de la bugetul de stat, o bogata experienta în domeniile în care activeaza si are în portofoliu lucrari de anvergura pe care le-am realizat în tari din Uniunea Europeana. Mai mult, am achizitionat de curind, din Statele Unite ale Americii, utilaje foarte performante care ne dau posibilitatea sa efectuam lucrari de calitate, într-un interval scurt de timp si la preturi foarte competitive”, a declarat Grigorii Mihailovici.
Prefectul Claudiu Serban s-a aratat interesat de propunerile oamenilor de afaceri ucraineni, mai ales ca România doreste sa-si modernizeze reteaua de drumuri în urmatorii ani. „Vizita dumneavoastra are loc într-un moment prielnic pentru investitii. Chiar daca la orizont se pot vedea amenintarile crizei economice internationale, România a avut în anul 2008 o crestere a PIB-ului de 8,5%, iar pentru 2009 se previzioneaza o crestere economica de 3,5 – 4%. Dupa cum se poate vedea, se va înregistra o scadere a PIB-ului, dar, în context european, România va fi atractiva pentru investitii, mai ales ca se doreste construirea a aproximativ 1.500 km de autostrazi”, a declarat prefectul Bacaului.
Lasă un răspuns