Pauzele mari, acolo unde mai sînt, sînt așteptate cu nerăbdare nu numai de elevi, dar și de profesori. În special de către cei care se dau în vînt după cafea. Și asta pentru că, timp de 20 de minute, ai tot timpul să savurezi licoarea neagră, tare și aburindă, care, nu de puține ori, „merge” de minune cu o plăcintă. De altfel, cam acestea sînt obiceiurile de pauză mare ale cancelariilor din liceele băcăuane. Sau erau, pentru că, de exemplu, la Liceul Economic, pauza mare a dispărut demult, în condițiile în care liceul funcționează în două schimburi. Alte școli au renunțat la obiceiul respectiv din varii motive. „În fiecare moment, în cancelarie sînt vreo 60 de persoane, ceea ce ar fi însemnat un efort considerabil pentru școală să ofere plăcinte pentru toți profesorii. Am avut o tentivă de acest gen în cursul anului trecut, dar am renunțat”, a explicat profesorul Gheorghe Florea, director adjunct al Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”.
Vecinii de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” își astîmpără foamea apelînd la chioșcul alimentar din curtea școlii, în timp ce dascălilor de la Colegiul Național „Ferdinand I” le vin plăcintele pe tavă la modul propriu, dar tot trebuie să scoată bani din buzunar dacă nu vor să rămînă doar cu mirosul sau privitul. „Plăcintele sînt făcute la cantină, sînt extrem de apetisante, dar sînt contracost. Cei drept, la un preț mai mic decît la o patiserie obișnuită”, explică profesorul Dragoș Florescu, directorul adjunct al liceului. Amintirile despre timpurile în care profesorul de serviciu trebuia să ofere colegilor, în pauza mare, cîte o plăcintă cumpărată de la chioșcul din curte, nu au fost însă uitate. „La un moment dat însă, s-a ajuns în situația ca profesorul de serviciu să fie nevoit să scoată din buzunar sume importante, motiv pentru care am renunțat la idee”, a mai spus adjunctul Florescu.
Singurul liceu în care tradiția plăcintei și cafelei din pauza mare s-a păstrat este Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”. De altfel, ieri am găsit-o pe profesoara Lucica Dandu, consilier școlar al liceu și, în „timpul liber”, inspector școlar cu probleme de învățămînt special savurînd un apetisant ștrudel cu brînză. Ceva mai încolo, pe o masă de lîngă perete, pe o plită micuță trona o oală ce are ca menire precisă „producerea” de cafea. „N-ar strica o muzică bună”, a spus, mai în glumă, mai în serios profesoara Dandu. Cît privește cafeau profesorilor din celelalte licee, aceasta cade, mai nou, în grija tonomatelor. Dai un ban, adică 5000 – 6000 de lei, da’ îți alegi ce vrei. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns