Tot mai mulți tineri români realizează lipsa unei perspective, a unei posibile împliniri pe teritoriul românesc și, ca urmare, emigrează.
Majoritatea, potrivit mărturisilor unor fugari care, din motive lesne de înțeles, au preferat să-și păstreze anonimatul, pleacă „pe datorie”, care, de cele mai multe ori, nu poate fi achitată decît după 1-2 ani de muncă în străinătate. Mulți dintre ei sînt ajutați de prieteni deja stabiliți acolo. Așa s-a întîmplat și în cazul lui Laurențiu, în vîrstă de 25 de ani, plecat de trei ani în Italia. Lucrează ca „grădinar de palmieri”, doar pe timpul verii. Actualmente, pe lîngă faptul că duce o viață modestă, nu a dobîndit nici cetățenia. Cătălin are 27 de ani și vede în plecare singura soluție. Totuși, el e conștient că „acolo, cîini cu colaci în coadă nu mă așteaptă, în nici un caz”. Va părăsi meleagurile românești în septembrie, pentru a munci la un departament de aprovizionare situat la cîțiva kilometri de Madrid. Gabi A. a reușit să plece acum cinci ani cu ajutorul unei prietene. A părăsit România cu cunoștințe solide de operare pe calculator și de limba italiană. Așa a ajuns să lucreze ca operator calculator la o companie de transport internațional. Ea spune că nu are de gînd să se mai întoarcă în România decît în vizită.
Dan,în vîrstă de 29 ani, a fost plecat vreme de trei luni la Roma, ajutat de un văr stabilit de ceva timp acolo.Ca majoritatea românilor din Italia, a lucrat în construcții, unde cîștiga „rezonabila” sumă de 35 euro pe zi. „Acolo românul este un sclav, iar pentru a-ți cumpăra o casă trebuie să muncești pe brînci ani de zile”, ne-a împărtășit Dan. Printre altele, el mi-a spus cîte ceva și despre infracțiunile de acolo, care au ajuns la ordinea zilei. Vorba regizorului Roberto Begnini: „la vita e bella”. Doar ca turist. (Ioana PAVEL)
Lasă un răspuns