Frigul cumplit de peste noapte face ca pe holurile Unitatii de Primiri Urgente din cadrul Spitalului Judetean (SJU) Bacau sa fie un du-te vino continuu de oameni ai strazii. In cursul noaptii de luni spre marti, 6/7 februarie, alte opt cazuri sociale au ajuns in atentia cadrelor medicale din unitatea medicala, bataile de cap fiind si ele peste masura.
„Trei dintre persoane au venit singure, una a fost adusa cu un echipaj SMURD, iar ceilalti cu ambulante. Din cele opt cazuri, doua au fost cu probleme medicale, necesitind ingrijiri specializate”, a spus Mirela Romanet, purtator de cuvint SJU Bacau. Spre disperarea si pe cheltuiala unitatii medicale, unul din cei doi oameni ai strazii cu probleme medicale a necesitat deparazitare, fiind gasit plin de paduchi, operatiune extinsa de altfel, la nivelul intregului salon in care acesta a fost „cazat” in asteptarea personalului.
Mai mult, se pare ca barbatul a refuzat sa fie tuns pe motiv ca… este frig. „Pacientul prezenta totodata degeraturi atit la miini, cit si la picioare, fiind internat pentru tratament de specialitate la compartimentul de arsi din cadrul Sectiei Chirurgie Plastica”, a spus Romanet.
Ceilalti patru oameni ai strazii au fost directionati spre Centrul de Cazare Temporara a Persoanelor fara Adapost, unul refuzind vehement sa mearga, celalat, fiind trimis inapoi la spital din cauza starii avansate de ebrietate in care se afla. (M. Rotaru)
Lasă un răspuns