Omul de afaceri Vivian Oancea și fiul său, condamnați la închisoare pentru traficarea unor cetăţeni din Bangladesh

Vivian Oancea (49 de ani), un cunoscut afacerist din Onești, și fiul său, Michael Oancea (25 de ani), au fost condamnați la închisoare, pentru „participaţie improprie la infracţiunea de determinare cu intenţie prin intermediari intrarea pe teritoriul ţării a cetăţenilor străini supuşi traficului de persoane”, într-un dosar instrumentat de DIICOT și trimis la instanță în 2011. Sentința nu este definitivă.

După ce Curtea de Apel a trimis dosarul la rejudecare, Tribunalul Bacău i-a condamnat, pe 8 aprilie 2016, pe Vivian Oancea, la 5 ani de închisoare, cu executare, și pe fiul său, Michael Oancea, la 3 ani de închisoare, cu suspendare. De asemenea, victimele lor, Saiful Islam Suzan, MD Enayet Hossain, Mir Rasal, Delwar Hossin și Mohhamas Remon-Hassan vor fi despăgubite cu 1.000-10.000 de euro.

Procurorii DIICOT au început ancheta în acet dosar după ce doi cetăţeni din Republica Populară Bangladesh, Delwar Hossin şi Mohammad Remon-Hassan, au fost depistaţi, la data de 15 februarie 2011, de către poliţiştii de la Transporturi Braşov în trenul rapid nr. 346 care circula pe ruta Bucureşti Nord – Viena. Celor doi le expiraseră viza dată de autorităţile din cadrul Ambasadei României din New Delhi – India, în scop de afaceri şi voiau să ajungă în vestul Europei. Cei doi au povestit poliţiştilor că mai sunt şi alţi concetăţeni ai lor care muncesc la o fermă din Bacău. Ancheta a fost preluată de DIICOT Bacău.

Conform unui articol din ziarul Adevărul, din 2011, ancheta DIICOT a relevat că omul de afaceri Vivian Oancea a iniţiat începând cu anul 2009 operaţiuni consistente pe linia importului în România de forţă de muncă din Asia.

“În acest scop a dezvoltat un sistem relaţional la nivelul unor reprezentanţi diplomatici ai statelor din spaţiile furnizoare de forţă de muncă”, suţin procurorii. Mai mult, Vivian Oancea a fost asociat într-o societate comercială cu Jamaludin Bin Hasan- soţul ambasadoarei Malaeziei la Bucureşti, care beneficiază de imunitate de jurisdicţie civilă, penală şi administrativă pe teritoriul României.

Din documentaţia ataşată la dosarul de urmărire penală, a rezultat că, în cursul anului 2010, Vivian Oancea a încercat să obţină detaşarea mai multor sute de cetăţeni din Republica Populară Bangladesh în România, prin societatea Felda Europe Oneşti, pe care o administra, fără însă a obţine avizele cerute de legislaţia în vigoare în acest scop. Având în vedere lipsa de activitate a firmei şi conţinutul unor convorbiri telefonice interceptate autorizat purtate de Oancea, s-a conturat ipoteza că acesta intenţiona să plaseze forţa de muncă pe care urma să o aducă din Bangladesh la persoane fizice şi juridice pentru a obţine astfel diverse beneficii materiale.

Conform sursei citate, cinci bengalezi au fost aduşi în România, după ce au luat viză la Ambasada României la New Delhi. Ei au intrat în România la data de 3 noiembrie 2010 prin PTF Otopeni şi au fost aşteptaţi la aeroport de Vivian şi Michael Oancea, care i-au condus la Oficiul de Imigrări în vederea întocmirii formalităţilor de intrare în ţară. Vivian Oancea le-a luat paşapoartele şi le-a cerut sumele de bani cu privire la care conveniseră încă din India că i se cuvin lui pentru facilitarea obţinerii permiselor de muncă.

Cei 5 cetăţeni bengalezi au fost cazaţi timp de 4-5 zile în Bucureşti, după care au fost transportaţi de Michael Oancea la Oneşti şi cazaţi într-un apartament proprietatea lui Vivian Oancea. Muncă la ferma cu ciuperci La Oneşti au stat aproximativ 2 luni, timp în care erau transportaţi fie de către Oancea Vivian, fie de Oancea Michael cu un autoturism la o fermă de ciuperci aparţinând Swift TC, societate administrată de Vivian Oancea, la care era asociat cu fiul său.

Potrivit DIICOT, bengalezii au muncit cu nerespectarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, asigurări sociale, sănătate şi securitate. Procurorii au arătat că aceştia erau obligaţi să presteze munci grele (cărau saci de compost şi efectuau curăţenie la fermă), lucrau mult peste timpul legal de muncă, respectiv 10-12 ore pe zi, fără repaus săptămânal şi fără a fi plătiţi pentru munca depusă. În zilele în care părţile vătămate munceau la fermă, Oancea le dădea mâncare în cantitate insuficientă.

Sentința de condamnare la închisoare a celor doi, tată și fiu, nu este definitivă, poate fi atacată cu apel.