O parte dintre locuitorii municipiului Onești ar putea rămîne fără apă rece la robinete începînd cu data de 5 noiembrie, termen la care SC Apă Canal SA Onești a anunțat că va începe sistarea furnizării către asociațiile de proprietari care au datorii mari. „Trebuie să convingem asociațiile să-și achite restanțele de plată, pentru că, la rîndul nostru, avem o datorie de 2,8 miliarde către Apele Române”, ne-a declarat Marinela Vicol, director Apă Canal SA, care a adăugat că societatea pe care o conduce a încheiat un protocol de reeșalonare a datoriilor cu Apele Române, care prevede obligația achitării unui miliard de lei lunar din restanțe, la care se adaugă și factura lunii curente. Nerespectarea obligațiilor prevăzute în protocol ar duce la situația neplăcută ca Oneștiul să nu mai fie aprovizionat cu apă.
Din cele 102 de asociații de locatari din municipiu, peste un sfert au datorii la nivelul lunilor mai – iunie, de cînd nu au mai plătit nimic la Apă Canal, iar cele care sînt cu plata la zi sînt foarte puține. În topul datoriilor conduce Asociația de locatari 29, care are de plătit 305, 7 milioane de lei, urmată de asociația 41, cu 236, 5 milioane de lei de achitat și asociația 25 – 131 de milioane de lei. Alte 15 asociații au datorii cuprinse între 20 și aproape 100 milioane de lei. Acestea sînt asociațiile de locatari numărul 7, 9, 18, 43, 56, 58, 61 și asociațiile de proprietari numărul 6, Parcului 3, 20, Victor Babeș 12A, Republicii 58, 22, 62 și Aurora 6. În cazul în care reprezentanții acestor asociații nu se vor prezenta pînă la data de 5 noiembrie pentru a-și achita cel puțin 70% dintre sumele pe care le datorează, conducerea Apă Canal SA va începe sistarea serviciilor către locatari.
Pentru a se putea evita situația în care și cei care au plătit pentru serviciile furnizate să rămînă fără apă, reprezentanții asociațiilor sînt așteptați la Apă Canal pentru a se stabili de comun acord posibilitățile ca apa să fie oprită numai la o scară sau la un bloc. Deocamdată ritmul încasărilor este foarte lent, în ultima lună fiind strîns de la populație doar 1,2 miliarde de lei. Datorii la Apă Canal nu au numai asociațiile de locatari, ci și Primăria, Spitalul Municipal și unitățile de învățămînt din Onești. „Dacă am încasa restanțele de la aceștia, am putea plăti și noi la Apele Române”, spune Marilena Vicol. Conform datelor furnizate de Apă Canal SA, Primăria Onești are de plătit împreună cu unitățile de învățămînt 860 de milioane de lei, iar spitalul, 1,1 miliarde de lei. (Romeo SĂLBATECU)
Lasă un răspuns