„Niciodată, oneștenii nu vor mai rămâne fără apă!”, a promis, joi, Felix Stroe, directorul general al RAJA S.A. Compania din Constanța a preluat serviciul de apă și canal al municipiului Onești în 2017, iar de atunci a investit din fonduri proprii circa 30 de milioane de lei. Acum, compania demarează în Onești investiții de 58 de milioane de euro, în urma cărora apa va fi furnizată fără întreruperi și de calitate. Și mediul va fi protejat, pentru că se va reabilita stația de epurare a apelor uzate.
Finanțarea europeană a proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în municipiul Onești în perioada 2014-2020” a fost semnată în urmă cu o săptămână, la București. Din cele 58 de milioane de euro, 1 milion este contribuția municipalității, iar RAJA va contribui cu aproximativ 3,6 milioane de euro. Reușita a fost prezentată, joi, într-o ședință a Consiliului Local al municipiului Onești, la care au participat și directorul general al RAJA, Felix Stroe, Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean, Valentin Saghiu, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța, primarul Nicolae Gnatiuc, o delegație a Ministerului Fondurilor Europene condusă de Cătălin Bălan.
„Pentru obținerea acestei finanțări europene ne-am dedicat toate eforturile şi resursele membrii echipei de implementare a proiectului din cadrul SC RAJA SA Constanța, consilierii locali și colegii din cadrul Primăriei Municipiului Onești”, a declarat primarul Gnatiuc.
Felix Stroe, directorul general al RAJA, a precizat că implementarea proiectului va dura mai puțin de doi ani, termen care va curge după procedurile de achiziții publice. Circa 45.000 de locuitori vor beneficia de servicii de apă și canalizare la cele mai înalte standarde. De altfel, RAJA a organizat din timp licitația pentru noua stație de epurare, iar ofertele vor fi deschise vineri, 17 ianuarie 2020.
Sorin Brașoveanu a lăudat modul de lucru al RAJA și faptul că a organizat deja licitația cu „clauză suspensivă”: „Este un moment important și emoționant pentru oneșteni. RAJA a câștigat în numai doi ani finanțarea, cu sprijinul primăriei Onești. După multe convulsii cu fostul proprietar al sistemului de apă-canal de aici. Soluția fost RAJA Constanța, care a făcut deja mari investiții”. Brașoveanu a promis și pentru viitor sprijin în derularea investițiilor.
Evenimentul din Consiliul Local a fost urmat de o conferință de presă ținută la sediul de pe dealul Cuciur, din Onești. Directorul general Felix Stroe a precizat că sursa de apă nouă va constitui o alternativă la aducțiunea de la Valea Uzului, iar după finalizarea investițiilor serviciul nu va mai avea întreruperi. De asemenea, în 2020 nu va crește prețul apei, în Onești.
Ce prevede proiectul RAJA
În aria proiectului vor fi făcute următoarele investiții în infrastructura de apă:
– 1 captare nouă pe râul Trotuș;
– 1 stație tratare apă;
– 1 stație clorinare;
– 1 stație nouă de înmagazinare a apei;
– 1 stație clorinare reabilitată;
– 6,9 km conductă aducțiune nouă;
– 4 stații noi de pompare a apei;
– 6,78 km rețea extinsă de distribuție apă potabilă;
– 18,86 km rețea reabilitată de distribuție apă potabilă.
Investiții în colectarea și tratarea apei uzate:
– 3,4 km rețea canalizare reabilitată;
– 26 km rețea canalizare extinsă;
– 11 stații noi de pompare a apei uzate;
– 6,6 km noi de conducte refulare;
– 1 stație de epurare reabilitată.
De asemenea, proiectul asigură finanțare pentru:
– Sistem centralizat SCADA apă – apă uzată la nivel local și conectare cu cel existent în aria de operare a Raja;
– Echipamente și utilaje operaționale, destinate operării și întreținerii infrastructurii de apă și canalizare la nivelul ariei de operare a operatorului regional RAJA SA.
Până la preluarea serviciului de către RAJA SA, populația beneficia de apă potabilă numai câte trei ore seara și dimineața, iar accesul la canalizare era în mică proporție, sistemul existent având o vechime de peste 60 de ani.
BUTUCARU a zis
Buna treaba , dar ….,ce te faci cu POLUAREA de pe raul TROTUS – daca am inteles bine captarea apei se va face din albia acestui rau ! Ce ne facem cu toate dejectiile si mizeriile din amonte deversate in albie si pe marginile raului !!!!!!!!!!>????