Problema de moment a apei în municipiul Bacău este pe cale de rezolvare, după ce CRAB a reușit să repare avaria de la Dărmănești. Umplerea aducțiunii este în derulare, la ora publicării acestui articol apa din conductă trecuse de zona Moinești, urmând să ajungă la stația de la Barați. În paralel, Branpis continuă operaționalizarea Rezervei de apă a municipiului Bacău.
De trei zile, Branpis SRL a început să pună în practică o decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, pentru „operaționalizarea” Rezervei de apă. Pentru umplerea conductei de la Gherăiești până la Barați, sunt necesari circa 10.000 de metri cubi de apă. Pentru Ziarul de Bacău, Dan Brîndușoiu, administratorul Branpis, a precizat că în acest moment s-a ajuns cu umplerea conductei pe strada Vasile Pârvan.
„Mâine (vineri – 04 februarie 2022) se reglează pompele mari de apă pe care le-am montat la Gherăiești și se pompează apa, ca să ajungă la rezervoarele CRAB de la Barați. În acest moment, suntem în parametri”, a dat asigurări reprezentantul Branpis.
Ultimul „hop” va fi analiza apei, pe care o va face Direcția de Sănătate Publică. Odată obținut avizul DSP, apa – tratată în stația de demanganizare de la Gherăiești, deci bună pentru uzul populației – va putea alimenta rezervoarele de la Barați, de unde să fie distribuită în oraș. Un termen pentru această procedură este de 72 de ore, începând de mâine.
Dacă totul va funcționa conform planului, în scurt timp municipiul Bacău va avea două surse de apă, cea de la Valea Uzului și rezerva, alimentată din puțurile de la Mărgineni, Hemeiuș și Gherăiești.
Andrei a zis
Domnilor, voi nu înțelegeți că de 3 zile nu avem apă. Terminați cu ,,operațiunea sau cu s-a reparat țeava”.Nu vă mai crede nimeni. De ani zile faceți la fel….bla, bla,bla.Rusine!
frank a zis
Mda, de saptamana viitoare vom putea chiar exporta apa din reteaua „tipla”
Bilic a zis
Bun. Dacă de aseară când cică terminaseră de reparat, pana acum apa a ajuns la Moinești, adică vreo 10 km din cei 65,e bine de tot. Pe marți miercuri ajunge și în Bacău.
Sau ce? Așteptați cumva apa azi sau mâine?
Manole a zis
Rezerva de apa a Bacaului a ajus aidoma Turnului Babel.
Radu a zis
Cine-mi poate raspunde la o nedumerire? De ce nu am luat apa din BISTRITA si sa o trecem prin filtre pana la ajunge la apa potabila?
Cel frumos a zis
Domnu Radu, daca se lua apa de unde zici dumneata, se scufundau parcarile plutitoare.
Radu a zis
Ba baiatule da ce iti fuge mintea…sa nu mai scrii comentarii cand nu e acasa.
Ion Gheorghe a zis
Apa din Bistrita este prea poluata si contine substante chimice .. Nu se poate trata astfel incat sa devina potabila ..
Oooshi a zis
In Mureș curge toată mizeria (tevi de la case). Muresul se varsa im Dunare iar cei de la Călărași beau apa din Dunăre si nu mai e poluată….
Ion Gheorghe a zis
OOOSHI .. Mai documenteaza-te si nu mai scrie aberatii .. Călărași extrage si trateaza apa din puțuri forate.
Grigore a zis
Rog totuși responsabilii să nu ne dea prea multă apă cu toate sursele astea disponibile, mi-e că ne inundăm.
Sacagiul a zis
Mai pacalicilor, mai rapida e apa lui Ivancea decat apa lui Necula. Si apa lui Ivancea vine de la cateva zeci de kilometri, nu gluma!
Florin a zis
Comunicate in bătaie de joc…o nesimțire din partea lor!
dragos a zis
Defapt a crapat teava in alta parte…In primul rand conducta asta nu se va mai putea folosi in 10 ani si trebuiau incepute forarile pe langa Bistrita sau Siret cum fac si alte orase. Este inadmisibil ce se intampla. Administratia orasului isi bate joc de noi pe banii nostri.
„ultima suta de metri” in cursa de 100 m…
Lighenaru a zis
Doare tare adevarul, este, hastagule ? La mai mare. Sapun sa fie, ca apa o da Domnul, da’ cica abia cand vine ploaia.
Pana una alta, cum e cu parcarea plutitoare. N-a vazut Parisul bai, asa ceva.
Pana una alta, din lighean sau din canistra ?
123 a zis
Nesimțire !!!!!!!!
Sa va fie rușine ca ne lasati fără apa în fiecare an.
RUȘINE….RUȘINE….RUȘINE
Narcis a zis
Vineeeee…….!!!! Cine vine? Apa, e pe drum….spre Bacau. Cand ajunge? E….si tu acum , prea multe vrei sa stii.
Narcis a zis
Viine /Viine/ Picaturi de apa, se aduna in galeata/ Acusi o sa ne spalam.
Viine/ Viine/ vine si sambata iar cu apa/ Din nou bucurosi suntem/
Dar pana atunci , cu nerabdare asteptam/ Si de povesti politice ne miram.
Povesti politice spre teava apei, cu sila ascultam.
G.v a zis
Cica resposbilitate de a umple rezerva de apa a fost data crab-ului si ei trebuiau sa se ocupe de umplerea rezervei….eu va intreb dom primar?
Nu era de datoria dv sa supravegheati in deaproape ,rezerva de apa?
Izvoru Minunilor si Mama Omidelor a zis
Minunata voastra REZERVA cat E de mare, totusi?!
(sau, marimea NU conteaza)
Ne puteti da date cateva certe?
(daca nu e secret de stat?)
De ce nu e subterana, aveti panza freatica atat de sus?
La voi in Bagau nu inghetza apa iarna?
Vara nu se evaporeaza?
Andrei a zis
Cine poluează apa Bistriței?
Reconstrucția, Săvinești și Roznov nu mai funcționează de multa vreme!