Captură record de petarde la Comănești. Polițiștii au acționat la pont și au confiscat zeci de mii de obiecte pirotehnice interzise la vânzare. Deținătorii de petarde sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice.
Ramona IONESCU
Polițiștii băcăuani au capturat în orașul Comănești peste 62.000 de petarde. Obiectele pirotehnice au fost ridicate vineri dimineață de la locuințele a trei persoane din Comănești. Operațiunea a fost coordonată de polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase (AESP) împreună cu cei din cadrul Poliției Municipiului Moinești și cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Echipele de intervenție au descins la trei indivizi care au procurat materiale pirotehnice cu scopul de a le vinde. „În locuințele unor bărbați de 32 ani, 37 ani și 38 ani, au fost găsite 62.280 petarde ce fac parte din categoria I. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că obiectele pirotehnice au fost procurate în cursul lunii decembrie din complexe comerciale din țară. Bunurile găsite au fost ridicate în vederea cercetărilor, iar în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice”, a declarat agent Raluca Ciobanu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău.
Interzise la comercializare
Un studiu făcut de AESP arată că în anul 2005, când articolele pirotenice din clasa a-II-a se vindeau „la liber” către populație, numai în perioada sărbătorilor de iarnă, la nivel național, au fost înregistrate peste 350 de răniri și un deces, cauzate de folosirea necorespunzătoare a acestor articole pirotehnice. După apariția în anul 2006, a restricționării vânzării către publicul larg a acestei categorii de articole pirotehnice, în perioadele similare ale anilor 2006-2011 au fost înregistrate în medie circa 25 de răniri anual. Polițiștii AESP recomandă persoanelor fizice și juridice să desfășoare activitățile de achiziționare, deținere, depozitare, transportare și folosire a articolelor pirotehnice, în condițiile legii. Potrivit dispozițiilor legale privind regimul materiilor explozive, numai persoanele juridice autorizate au dreptul să dețină și să comercializeze articole pirotehnice.
Lasă un răspuns