• acestea au fost scoase la vînzare, pentru că proprietarii au datorii mari la întreținere
Asociația de proprietari nr. 4 din Tîrgu Ocna a trimis în judecată 130 familii care nu au plătit datoriile la întreținere. Toți restanțierii au datorii între cinci și 16 milioane de lei. Deocamdată, Judecătoria a scos la vînzare apartamentele la doar opt din cele 130 de familii. „Cele opt locuințe vor fi puse în vînzare pe 20 iulie, iar prețul acestora a fost deja stabilit. Garsoniera familiei Anișoara Surugiu costă 40 milioane de lei, apartamentul cu trei camere al familiei Alexandru a fost evaluat la 80 de milioane de lei, iar apartamentele cu două camere ale Emiliei Iambruș, Gheorghe Borcea, Gunter Cornea, Gheorghe Vasile, Ana Cristea, Costel Pavalache au fost evaluate la 65 de milioane de lei”, ne-a declarat Elena Boghiu, administratorul Asociației numărul 4 din Tîrgu Ocna. Cele opt familii mai au, totuși, o șansă pentru a-și păstra locuințele. „Pînă în ziua în care va avea loc vînzarea, restanțieri pot să-și achite datoriile la întreținere și astfel vor rămîne în posesia apartamentelor”, ne-a explicat Elena Boghiu. (Măriuca Boboșa)
Lasă un răspuns