Larisa Dediu, profesoară de matematică la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Bacău, a susținut o oră de geometrie aplicată, cu ajutorul tablei interactive, la clasa a VI-a. Astfel, ea a reușit să capteze mult mai bine interesul elevilor ei și să-i ajute în procesul de fixare și consolidare a cunoștințelor.
„Principiul dublei reflexii” este lecția de geometrie aplicată de la unitatea de învățare „Unghiuri” pe care profesoara Larisa Dediu le-a prezentat-o elevilor săi. A folosit în exemplificare un instrument de măsurare, Sextantul, pentru ca elevii să vadă cum au folosit oamenii încă din secolul al XVIII-lea acest principiu.
Atenția elevilor este captivată de ceea ce se întâmplă în clasă, iar Sofia, de exemplu, elevă în clasa a VI-a, crede că „dacă mă obișnuiesc de mică cu tehnologia, o să-mi fie mai ușor pe viitor”. Prin încorporarea tehnologiei în educație, profesorii pregătesc elevii pentru realitățile și cerințele pieței muncii viitoare, acest lucru fiind încurajat în recomandările Comisiei Europene și ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, de exemplu, scrie Edupedu.ro.
Sofia și colegii ei sunt adesea mai motivați și mai implicați când învățarea include elemente moderate de tehnologie, pe care ei le cunosc și le apreciază.
Este în concordanță cu felul în care profesoara se adaptează la mijloacele și tehnicile moderne de predare. Recent Edupedu a prezentat o lecție prin care Larisa Dediu folosea principiul „Flipped Classroom” la o oră de Algebră. Profesoara susține că „nu putem să-i pregătim pe copii pentru trecutul nostru, e nevoie să-i pregătim pentru viitorul lor”, iar pentru că totul se digitalizează, direcția este deja una foarte clar conturată.
Crucială este atitudinea profesorului. Larisa Dediu vorbește despre adaptarea profesorului, ca exemplu de comportament dezirabil oferit elevilor. „Dacă de la noi, profesorii, nu văd că ne adaptăm și că ne îmbunătățim zilnic, nu au exemplul de care au nevoie”, spune cadrul didactic. În acest fel pedagogii pot arăta cum tehnologia poate fi utilizată pentru creșterea personală, învățare și comunicare responsabilă.
Citește continuarea AICI.
Nicu a zis
,,Principiul dublei reflexii”.
Numai prin acest titlul copii sunt aruncați în abstract, nu mai vorbesc de imaginea aleasă!!
Cam ce scrie în articol îți dai seama despre ruperea de realitate a profesoarei, că tot vorbim de testele Pisa. Pt clasa a VI-a ar fi trebuit să înceapă cu exemple simple din viață unde se aplică și la ce folosește tema; toate prezentate cu cuvinte simple și sugestive. Toată această înclinație spre lucrurile practice arată că profesorii nu sunt pregătiți, mai ales cei de matematică care s-au format în abstract.
Poți să ai tablă interactivă, dacă nu ai profesori cu altă pregătire nu faci nimic.
Vis-a-vis de testele Pisa: ar merita această lecție să fie analizată din această perspectivă.
Votantul a zis
Profesorii respecta o metodologie stabilita de minister. Și se aplica în toate școlile din România. Ca e buna sau rea e alta discuție.
Sa-ti dai cu presupusul despre pregătirea profesionala a unui cadru didactic pe baza unui articol din ziar este lipsa de bun simt și inteligenta. Dar ești în trend . Unii dintre nepriceputii conduc, iar ceilalți critica învățământul.
Werken a zis
Nicu, asemeni multor alti ratati, descrie sintetic ce e prost in societatea romaneasca. Postarea lui Nicu aminteste de Marin Preda, prin personajul Victor Petrini, care descria EPOCA TICALOSILOR, a prostilor ajunsi sa conduca tara, numai ca el se referea la obsedantul deceniu, nu stia ce dezastru va urma dupa lovitura de stat securista din 1989.
Deja suntem la a treia generatie care nu a auzit de Gazeta Matematica, de examene de intrare date la absolut orice facultate, de sase zile pe zi de munca, fiecare cu cate sase ore (la facultate de cate opt ore), de matematica predata la liceu de matematica-fizica, nu la colegiu de domnisoare drogate. Normal ca, daca ai fost repetent toata viata, nu iti place matematica. Ceea ce nu pricep acesti ratati este ca matematica constituie un exceptional mod de a antrena dezvoltarea neuronala la nivelul minorului. Rostul matematicii nu este de a te chinui cu probleme de matematica, ci de a cali creierul, de a dezvolta reteaua neuronala, de a augmenta capacitatea fiecaruia de gandire.
Matematica, gandirea abstracta, nu are aplicabilitate in mediul contemporan – decat in unele zone foarte clar delimitate – insa ajuta colosal la dezvoltarea inteligentei, capacitatii de analiza, de decizie. Adica este o conditie sine-qua-non a cresterii sanatoase a copilului.
De aceea au urat si urasc matematica toti derbedeii care sunt in politica. Una pentru ca parlamentarii si in general toate loazele astea care nu au gasit un loc de munca nicaieri si au fost nevoite sa intre in politica, niciodata nu au excelat la acest obiect. A doua ca matematica, dezvoltand inteligenta, contravine scopului ticalosilor – cel de tampire a electoratului – care sa fie astfel usor de dus de nas.
Din pacate, nu mai avem multi profesori care sa predea matematica dura, aia care se facea acum treizeci de ani in scoli. Astia de termina acum Universitatea si predau acest obiect nu au nici pe departe competentele stiintifice ale profilor care au iesit din facultate in anii comunisti. Nu cumva sa ii stresam pe copii ! Nu cumva sa nu-i lasam sa fie asa cum vrea Ursula, adica tampiti, retardati, usor de manipulat. O problema de matematica rezolvata la tabla de catre copil ?!!! Vaaaai, dar lesina, se stinge, saracul copil, sufera, cum sa il chinuim ?
Noi, astia care am construit Romania si care muncim in continuare in domenii de foarte inalta calificare, inclusiv IT, am mancat matematica pe paine. Ca sa intram la facultate, am rezolvat mii si mii de probleme grele in timpul liceului, am fost printre rezolvitorii de la Gazeta Matematica, am luat examene dure, ca sa intram la facultate am dat vreme de trei zile consecutive cate un examen care dura trei ore. Am stat si sambata, si duminica la cursuri, deseori la temperatura de cinci grade in sala de curs. De ce am rezistat si am perseverat ? PENTRU CA NE PLACEA MATEMATICA. Pentru ca numai unui prost nu ii place sa invete, sa afle, sa fie stimulat intelectual, sa priceapa teoreme care se scriau pe opt table, de la enunt la capatul demonstratiei. Ia intrebati-i pe inginerii romani care muncesc in Statele Unite, si sunt cu miile, de ce sunt foarte apreciati. Pentru ca stiind teorie, rezolva usor probleme practice. Pentru ca au creierul antrenat. Pentru ca au muncit de au rupt ca sa ajunga sa termine o facultate.
Nicu a zis
Accept orice discuție bazată pe argumente și cu exprimări politicoase. Din păcate vă lipsesc argumentele!!