• a spus Sorina Marian, fostă componentă a echipei Știința
VOLEI FEMININ: Știința Amici Bacău, echipă medaliată cu bronz anul acesta în Campionatul Național, a rămas și fără Sorina Marian, plecată de fapt cam odată cu Ramona Căpățînă. Adusă în urmă cu două sezoane competiționale de la Penicilina Iași, Sorina Marian a fost mai mult rezervă în campionatul 2001-2002, mai ales în retur. Divergențele dintre sportivă și antrenorul Florin Grapă, chiar dacă nu fățiș exprimate, au existat, așa mici cum au fost ele. Aflată și la final de contract cu gruparea studențească băcăuană, Sorina Marian a ales despărțirea. „Am venit la echipa din Bacău cu o singură dorință, să cîștig titlul de campioană națională. L-am ratat la mustață anul trecut după acea dispută maraton cu Rapidul, l-am ratat și anul acesta. Nu am venit aici pentru bani. La Iași cîștigam mai bine. Am luat decizia de a părăsi echipa încă înainte de încheierea campionatului. Orice s-ar fi întîmplat nu aș mai fi stat aici, poate chiar dacă ieșeam campioane”, ne-a mărturisit fosta purtătoare a tricolului cu numărul 4 de la Știința Amici Bacău. În caz că Nicu Roibescu o va reprimi la Penicilina Iași, jucătoarea în discuție va opta pentru echipa din capitala Moldovei. Oricum, la valoarea sa, este exclus să rămînă fără post. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns