O vacanta de o luna petrecuta de un barbat din comuna Buhoci, in urma cu douazeci de ani, in statiunea Amara, a nascut in mintea acestuia o idee cit se poate de nastrusnica. Aceea de a construi, atunci cind se va intoarce in satul natal, o… „pagoda” in care sa locuiasca impreuna cu sotia si cei sase copii ai lor. Ambitios din fire, chiar daca privit cu relativa reticenta de sotia sa si de cei din jur, barbatul nu si-a abandonat ideea, apucindu-se odata ajuns acasa, incetul cu incetul, de ineditul proiect. Acum, mindra printre toate casele, in comuna Buhoci, satul Bijghir, sta – spre admiratia si amuzamentul trecatorilor – o casa in forma pagoda. Pagoda lui nea Iancu, asa cum este ea stiuta in vecini.
A facut o „mascota” si s-a apucat de treaba
Nea Iancu Gheorghe Petrea, de loc din judetul Bacau, comuna Buhoci, sat Bijghir, s-a remarcat in locul de bastina mereu prin ingeniozitatea si harnicia sa. Oameni instariti de altfel, gospodari, el si sotia lui Magdalena au reusit sa devina si „vedete” in zona dupa ce, in urma cu 21 de ani, s-au apucat de construit o casa pe trei nivele, in forma de pagoda. Ideea, ne-a povestit femeia, i-a venit lui nea Iancu in 1990, pe cind se afla in statiune la Amara.
„A plecat acolo si a stat aproape o luna, la tratament. Cind s-a intors mi-a zis ca vrea sa facem o casa in forma asta, ca asa a visat el acolo, cu ochii deschisi. A facut mai intii o mascota (macheta, n.n.), apoi ne-am apucat de treaba. Toate pe care le viseaza le pune in practica!”, ne-a spus, nu fara mindrie, sotia ingeniosului satean, „om bun la toate” de felul lui. Nu a fost deloc usor, timp de trei ani, cei doi, ajutati de oamenii de nadejde de linga ei, lucrind in continuu pentru a-si duce visul la capat.
Desigur, lipsa „ochiului” de arhitect a facut ca, in cele din urma, casa sa fie oarecum stingaci ridicata, dar trainica si aratoasa. „Cind am pornit-o, casa era singura in cimp, acum avem vecini. De Craciun sau de alte sarbatori o impodobeam pe dinafara de sus pina jos si ne spuneau oamenii ca se zarea de departe tare, chiar din oras (Bacau, n.r.)”, a povestit Magdalena lui nea Iancu.
Un vis si o poveste
Acum, in casa-pagoda nu mai locuieste nimeni. „Am stat in ea, propriu-zis, vreo trei-patru ani dupa ce am ridicat-o. Dar satul nefiind inca extins, ne era greu. Copiii erau la scoala, iar cursa nu venea pina aici. Asa ca ne-am hotarit sa ne mutam inapoi, mai la deal, la prima casa”, ne-a marturisit sotia lui nea Iancu.
Din cei sase copii ajunsi acum la casele lor, doi s-au stabilit in alte localitati, iar patru si-au gasit rostul in strainatate. „Ce sa facem, am sperat ca vor locui toti aici, dar nu te poti opune”, zice, cu oarecare naduf, mama Magdalena.
Chiar daca nu mai locuieste nimeni in „pagoda”, cei doi soti au grija totusi, ca ea sa nu ramina parasita. Astfel ca, de dupa poarta, din gradina, se gaseste mereu unul dintre cei doi care sa-ti raspunda la binete si sa ia povestea cu pagoda din Bijghir, de la capat.
Lasă un răspuns