Proprietarii imobilelor expropriate, de pe traseul centurii Bacăului, au intrat în panică, întrucât încă nu și-au primit banii pe case, acareturi și terenuri, iar termenul de eliberare a bunurilor expiră în curând.
„Urmează să fim expropiați, avem notificare ca în 30 de zile lucrătoare, începând din 22 martie, să eliberăm imobilele. Asta înseamnă că după 3-4 mai suntem la mila constructorului? CNAIR nu ne-a oferit niciun ban, unde să plecăm?”, ne-a declarat o proprietară din Holt, comuna Letea Veche.
Pentru Ziarul de Bacău, subprefectul Valentin Ivancea, șeful grupului de lucru pentru monitorizarea construirii centurii, a ținut să liniștească proprietarii.
„Hotarârea de Guvern pentru expropriere este în stadiul de avizare, acum e la Ministerul Finanțelor, urmează la Justiție, după care se aprobă în Guvern. Proprietarii să fie liniștiți, nu intră nimeni peste ei dacă nu s-au plătit despăgubirile și nu s-au identificat soluții de mutare pentru fiecare caz în parte”, a precizat Ivancea.
De altfel, confirm legii, CNAIR, beneficiara exproprierilor, este obligată să asigure și cheltuielile cu mutarea. În această perioadă, Primăria din Letea Veche face anchete sociale, ca să identifice problemele fiecărui proprietar.
Grupul de lucru, în ședință
În această săptămână, subprefectul județului Bacău, Valentin Ivancea, a susținut o nouă ședință cu membrii grupului de lucru pentru monitorizarea stadiului eliberării avizelor/autorizațiilor și, respectiv desfășurării activităților necesare executării lucrărilor pentru realizarea proiectului „Construcția variantei de ocolire Bacău”.
Ordinea de zi a cuprins analiza stadiului realizării exproprierilor și despăgubirea cetățenilor proprietari ai imobilelor proprietate privată din cadrul U.A.T. – urilor Sărata, Letea Veche, Nicolae Bălcescu, și Itești, situate pe cordidorul de expropriere a obiectivului de utilitate publică „Construcția variantei de ocolire Bacău”.
Astfel, discuțiile purtate au reliefat că proiectul de hotărâre de guvern de modificare a HG nr. 620/2013 pentru imobile reprezentând construcții este în procedură de aprobare, în prezent fiind la Ministerul Finanțelor Publice pentru avizare.
Totodată, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași lucrează, în prezent, la un proiect de hotărâre de guvern de modificare a HG nr. 620/2013 pentru cca 500 de imobile reprezentând terenuri pentru care sunt întocmite documentațiile cadastrale. Mai sunt întocmite planurile parcelare pentru proprietarii care nu se cunosc, urmând ca aceștia să fie identificați cu sprijinul unităților administrativ-teritoriale în vederea comunicării ofertelor de despăgubire.
Primarul unității administrativ teritoriale Letea Veche a ridicat în ședință o problemă identificată privind conducta de alimentare cu apă a satelor Holt și Radomirești, care necesită relocare.
În acest sens, s-a stabilit ca, în perioada imediat următoare, să se întocmească documentația pentru a fi înaintată către CNAIR pentru degajarea unei soluții viabile.
adrian a zis
„In acest sens, s-a stabilit ca, în perioada imediat următoare, să se întocmească documentația pentru a fi înaintată către CNAIR pentru degajarea unei soluții viabile.”…..degajarea, ha, ha , ha! ..”unei solutii viabile”! vai di mini si di mini…. iegzista solutii neviabile?
Georgeta P. a zis
Ați expropriat alți oameni decât proprietarii. Prima hotărâre de guvern e greșită, de asta ați refăcut-o. Sunt oameni care și-au pierdut casele iar voi habar nu aveți pe ce lume sunteți.