Cercetătorii din cadrul Complezului Muzeal de Științe ale Naturii „Ion Borcea” din Bacău lucrează la un proiect care vizează instalarea de panouri educative în laboratoarele de biologie din școlile băcăuane. Victor Mitocaru, cercetător în cadrul Complexului, a spus că „împreună cu graficieni, executăm panouri pentru instituțiile de învățămînt băcăuane pe care sînt expuse problemele fundamentale ale biologiei moderne, cum ar fi evoluția, organele, relația cu mediul, probleme genetice etc. Adică tot ce este adiacent cu programa școlară a elevilor din liceele și colegiile băcăuane. Încercăm să venim în ajutor laboratoarelor de biologie și tinerilor care studiază această disciplină la orele de curs, așa cum putem noi, în calitate de muzeografi și cercetători”, a mai precizat el. Pînă acum, inițiativa celor de la „Ion Borcea” a fost primită și apreciată de către Colegiile „Ferdinand” și „G. Vrînceanu”, Școala nr. 19 și altele. (C.G.)
Lasă un răspuns