Vatican: Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit. Starea de sănătate a fostului papă era gravă şi îşi petrecea nopţile asistat de medici.
Biserica Catolică are protocoale stricte pentru moartea unui papă, dar nu este clar dacă aceleași protocoale se vor aplica și în cazul unui Papă care a demisionat din funcție, scrie BBC.
Când Benedict al XVI-lea a demisionat în 2013 invocând bătrânețea, a devenit primul papă în 600 de ani care a renunțat la această funcție. Cardinalul german Joseph Ratzinger a fost ales papă în aprilie 2005 și a ales să se numească Benedict. S-a ajuns la situația ca în apropiere de Vatican să trăiască doi papi, deoarece Benedict a locuit în Grădinile Vaticanului la mănăstirea Mater Ecclesiae și a apărut ocazional alături de succesorul său. „Nu am mai avut până acum o astfel de situație în care un papă în viață va ajuta la îngroparea unui papă care a murit”, a spus istoricul catolic John McGreevy, scrie BBC.
O înmormântare papală este de obicei condusă de decanul Colegiului Cardinalilor, cardinalul Giovanni Battista Re. Dar în acest caz este de așteptat ca Papa Francisc să oficieze înmormântarea. Ceremonia are loc de obicei fie în Bazilica Sf. Petru, fie în piața din fața acesteia. Papa este apoi îngropat în cripta de sub bazilică. Fiecare papă poate să își exprime dorințele privind funeraliile.
Deși familia lui Benedict este înmormântată în Germania, biograful său, Peter Seewald, a spus că a vrut să fie îngropat în mormântul care a aparținut predecesorului său Ioan Paul al II-lea înainte de a fi canonizat și mutat în altă zonă a Vaticanului. Cel mai important ritual după moartea unui papă – alegerea unui nou papă – nu se va întâmpla.
Nu este clar care vor fi protocoalele la Vatican, deoarece Biserica Catolică nu a făcut publică încă nicio informație.
Massimo Franco, specialist în politica italiană și Vatican, a declarat pentru BBC că toate procedurile vor trebui „scrise de la zero”, iar după demisia lui Benedict în 2013, Biserica Catolică nu a precizat cum se va proceda în cazul morții acestuia. El a avertizat, de asemenea, că posibila moarte a lui Benedict ar putea avea consecințe neprevăzute asupra papalității, cum ar fi ca demisia unui Papă să devină o normalitate.
„Pentru unii reprezentanți din cadrul Bisericii Catolice, demisia lui Benedict reprezintă o circumstanță unică care nu va trebui să se mai repete vreodată. Pentru alții poate reprezenta un precedent și, prin urmare, ar putea fi repetat. Dar acesta rămâne un mare semn de întrebare, la fel ca tot ceea ce înconjoară moartea și înmormântarea lui Benedict al XVI-lea”, a spus Massimo Franco.
Întrucât Benedict a fost anterior șeful Vaticanului, este posibil să aibă loc o înmormântare de stat cu lideri străini invitați, situația care, de asemenea, nu a existat până acum.
Andrei a zis
Dumnezeu sa il primeasca in ceata lui de ingeri!
valentin a zis
Dumnezeu sa il ierte !!!