Nașterea în ceruri a Părintelui Iustin Pârvu, survenită în ziua de 16 iunie din anul mântuirii 2013, s-a răspândit ca un fulger de la o margine la alta a Ortodoxiei românești și nu numai. Evenimentul a produs, cum era și firesc, pentru unii sentimente de teamă și angoasă, multă întristare, durere, compasiune, doliu, mai ales în rândul mulțimilor de fii și fiice duhovnicești cărora părintele Iustin le-a fost ghid spiritual, iar pentru alții, a fost un fel de eliberare și bucurie duhovnicească pascală, pentru că au fost martorii sărbătorii de trecere a unui mare avvă în transcendentul divin.
Mai pentru toate mijloacele de informare modernă, din țară și din străinătate, și nu sunt puține, plecarea Părintelui din lumea aceasta a constituit capul de afiș al informațiilor, deși cele mai multe dintre acestea au prezentat evenimentul ca fiind ceva senzațional, în duhul publicitar al epocii.
Evident că pe cei care l-au cunoscut pe marele duhovnic, o astfel de veste i-a marcat profund, ea fiind asociată contextului în care este apreciată în prezent viața monahală românească vizibil văduvită, în ultima perioadă de timp, de duhovnicii ei cei mai emblematici. Totuși, spiritele cele mai puternice care trăiesc prezența Duhului Sfânt în mod plenar au darul de a naște și crește la rândul lor pe acei fii ai lui Dumnezeu prin care Acesta să poată hrăni și conduce în continuare biserica Sa. Pentru că am avut șansa de a cunoaște destul de bine pe acest om minunat și pururea inspirat de Dumnezeu, cum era firesc, am simțit și eu fiorul rece al sentimentului despărțirii de cineva care a fost iubit și prețuit pentru calitățile sale excepționale.
În ziua de joi, 20 iunie, am fost prezent la funeraliile părintelui din Mănăstirea ”Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” de la Petru Vodă, ctitoria sa, la care au participat sute de preoți, călugări și călugărițe și zeci de mii de credincioși. Văzând atâția credincioși din toate categoriile sociale și clericale, am simțit în suflet imaginea Bisericii nedivizate și în același timp comuniunea de persoane, care participă la taina persoanei unui plăcut al lui Dumnezeu care-și sărbătorește paștile, adică trecerea într-o altă lume, ale cărei atribute le percepem doar în ghicitură. Într-adevăr, asistam la despărțirea de unul dintre cei mai emblematici părinți ai monahismului românesc din ultimii 80 de ani.
Majoritatea celor ce au avut binecuvântata ocazie de a-i fi stat la un moment dat în preajmă s-au raportat la persoana lui. Fiecare, în sinea sa, cred că și-a adus aminte de una sau mai multe clipe de har petrecute în aura acestui om minunat. Timpul petrecut alături de el parcă nu mai făcea parte din timpul convențional, pe care noi îl măsurăm în mod obișnuit cu ceasul. Aveam impresia că trăim încă din lumea aceasta prezentul continuu al lui Dumnezeu transparent în chipul transfigurat, în atitudinea și manifestările duhovnicești ale avvei Iustin.
Nu știu dacă cineva, în perioada celor aproape patru zile de priveghi de până la punerea în mormânt a trupului neînsuflețit al marelui duhovnic, a făcut o sinteză asupra a tot ce s-a spus despre părintele Iustin. S-au spus multe și, probabil, se vor mai spune! Din multitudinea expresiilor, sintagmelor, metaforelor sau cuvintelor de duh care s-au rostit despre el, ca să mă refer doar la cele pozitive, cred că s-ar putea crea deja imaginea unui martir al neamului. Unii subliniază faptul că s-a spus totul despre iscusitul mărturisitor al credinței și că nimic nu mai este de adăugat, astfel încât Biserica ar putea trage concluzia că părintele Iustin ar trebui să fie declarat sfânt! Alții, mai scrupuloși, nu aveau certitudinea că tot ce s-a spus despre părintele lor duhovnicesc îl caracterizează întocmai și că au fost și multe exagerări, iar ceea ce s-a spus nu se știe dacă este tocmai ceea ce trebuia să se spună despre el!? Urmărind puțin dezbaterile, la un moment dat aveam impresia că mulțimea aceasta entuziastă parcă exclude pe Dumnezeu, Care ar fi voit să spună și El ceva despre slujitorul său, dar nu a fost lăsat, omițând în același timp faptul că sfințenia este darul lui Dumnezeu făcut omului și nu un atribut uman intrinsec, precum și faptul că trecerea timpului încărcat de mulțimea faptelor minunate ale Cuviosului și voia lui Dumnezeu probează și justifică sfințenia, iar nu glasul entuziast al omului sensibilizat de emoția unui eveniment copleșitor. Iată cum lumea este versatilă și are tendința păcătoasă de a se substitui lui Dumnezeu într-o împrejurare ce Îl are suveran doar pe Dumnezeu, având în vedere faptul că stabilirea gradului de sfințenie nu este rezultatul unei analize și consfătuiri divine și umane, ci este decizia lui Dumnezeu!
În acest context mi-am reașezat gândurile și m-am hotărât să schițez un portret din cuvinte acestui mare avvă, cu prilejul eliberării sale din «temnița acestei lumi efemere». Nu mă voi referi decât la activitatea misionară a părintelui, până la răscoala populară din decembrie 1989. Pentru că puțini mai suntem dintre cei ce au trăit în mănăstiri pe acele timpuri, și am fost martori la cum era înțeleasă și cum se făcea misiune atunci, eseul meu despre Părintele Iustin se vrea a fi altcum. Nu compilând din cărți, sau, cum au făcut-o alții, ca să pară senzațional, în duhul publicitar-comercial al vremii. Încerc să readuc în fața tuturor acel chip blând, pașnic, plin de bunătate, pe care puteai distinge acea teofanie permanentă asemănătoare aceleia ce se întrezărea pe chipul Sfântului Serafim din pădurile Sarovului. Sper că cei ce l-au cunoscut pe Părintele Iustin atunci, acel chip cred că doresc să-l regăsească și în evocările celor ce mărturisesc faptul că l-au întâlnit. De altfel, contemplându-l câteva momente pe părintele așezat în sicriul său în timpul prohodirii, am regăsit acel chip autentic în care se oglindea fața lui Iisus transfigurat de pe Tabor.
† Ioachim Băcăuanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului
Articol extraordinar si de inspiratie divina ! Episcopul nostru vicar este mandria Bacaului. Am fi mai saraci fara un asemenea intelectual de rasa si un fara un asemenea crestin desavarsit, mereu ori de cate ori a trebuit sa fie langa Hrebenciuc prin campaniile electorale.