Mai multi primari de pe Valea Trotusului, printre care cei din Helegiu, Livezi, Birsanesti si Casin, ar fi trebuit sa se intilneasca, zilele trecute, cu parlamentarii din judet, in cadrul unei manifestari cu tema “Instabilitatea, incoerenta si inaplicabilitatea unor aspecte ale legislatiei in administratia locala”, insa doar deputatul liberal Ionel Palar a fost prezent. Intilnirea dintre primari si deputatul Palar a avut loc la Helegiu, unde a mai fost prezent si Dumitru Braneanu, vicepresedintele Consiliului Judetean Bacau. Gazda manifestarii, Mihaela Badic, primar al comunei Helegiu si presedinte al PNL Onesti, a fost nemultumita de absenta deputatilor si senatorilor. “Ne exprimam regretul ca, motivat sau nu, parlamentarii judetului Bacau au lipsit de la aceasta intilnire, mai ales ca nu aveam ca scop blamarea unei guvernari sau a alteia – a spus Mihaela Badic. Ar fi fost interesant sa stam la o masa, noi, primarii, si de cealalta parte ei, legislativul, si sa incercam sa ne facem ascultati. Ar fi fost interesant sa le putem spune ca legea fondului funciar a fost modificata de 71 de ori din 1991, ca al nostru cod fiscal a suferit din 2003 vreo 31 de modificari, am fi vrut sa le spunem ca avem posturi unice blocate (de contabil la primarie si fochist la scoala), am fi vrut sa stim daca se poate face ceva cu TVA-ul pe care il imprumutam de la banci pentru a plati facturile la proiectele europene pentru care nu se asigura TVA, taxa pe care, conform codului fiscal, o recuperam de la stat, dar pina o recuperam, platim anual doar comisioane si dobinzi de peste 100.000 lei pe an la banci private! Am fi vrut sa propunem desfiintarea UCVAP, CRPDR, ANRMAP si alte citeva institutii care avizeaza achizitiile publice dar care nu-si asuma nici o raspundere. Am fi vrut sa propunem reprezentantilor partidului de guvernamint sa elaboreze caiete de sarcini standard pentru fiecare tip de proiect european, pentru a nu mai fi nevoie sa ne luptam in instanta cu fiecare SRL care considera ca i-am lezat interesul. Am fi vrut sa propunem preluarea amenzilor de catre administratiile financiare, asa cum a fost pina in 2005, pentru ca nici o primarie, cu un singur angajat in acest domeniu, nu poate gestiona situatia ca un aparat administrativ de tipul administratiilor financiare. Am fi vrut sa discutam despre ajutoarele sociale, care se vor sistate, dar pentru care trebuiesc gasite solutii alternative. Despre aceste lucruri si altele asemenea am fi vrut sa discutam si sa incercam impreuna sa facem legi pe care ne putem baza si care nu se modifica in functie de guvern, interes, situatie”. Mihaela Badic a precizat ca se va mai incerca o intilnire similara, ce va fi organizata la Consiliul Judetean Bacau. (George MARTIN)
initiativa laudabila a primaritei din helegiu. din pacate legislativul are nevoie de oameni doar in preajma alegerilor. in rest lasa autoritatil locale sa se lupte cu morile de vant. nu-i mai vezi cu lunile prin colegiile care i-au ales. le era frica de neputinta lor.