După o sesiune plenară maraton, începută ieri și finalizată prin votul exprimat în această după-amiază, Parlamentul European a aprobat un amplu pachet de măsuri destinate atât combaterii pandemiei Covid19, cât și a consecințelor socio-economice produse de aceasta. Eurodeputatul băcăuan Dragoș Benea cere canalizarea ajutoarelor către toate statele, indiferent dacă sunt sau nu în zona euro.
Într-o Europă cu state ale căror bugete publice sunt pulverizate de coronavirus, fondurile ce vor fi puse la dispoziție de Uniune vor fi printre puținele certitudini pe care acestea vor putea conta, a afirmat eurodeputatul Dragoș Benea, după vot:
Am votat de la distanță, conform procedurilor, cu convingerea că trebuie să fim uniți împotriva coronavirusului și că doar printr-o acțiune conjugată, coordonată de la Bruxelles, statele membre UE vor putea depăși această criză de proporții istorice.
Sper că România și guvernanții săi vor ști să ia partea leului din cele 37 de miliarde euro pe care Uniunea îi va „pompa” în statele membre, urmare a relaxării și flexibilizării absorbției pe toate tipurile de fonduri (Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune etc) accesate pentru finanțarea investițiilor publice.
O ultimă observație: Uniunea nu se rezumă doar la zona-euro, iar virusul Covid19 a lovit, fără discriminare, mai toate statele membre, multe dintre acestea nefiind membre ale zonei menționate. Ajutoarele pentru restartarea economiilor naționale trebuie canalizate și către aceste state, nu doar către economiile din eurozonă (care și așa sunt suficient de dezvoltate).
leo a zis
80% din economia Romaniei este de fapt a strainilor ex.Dacia ,ford,combinatul siderurgic Galati…etc,etc,de ce nu ar ajuta Europa pe ea insasi ca sunt patroni la noi acasa,iar noi slujbasi si acasa si in afara,cu siguranta ne vor ajuta!Trebuie sa marim miza!nu ca acum 30 de ani cind am luat teapa!!!
"Am votat de la distanță..." a zis
De „la distanta” vom vota si noi anul acesta, ca sa se invete minte politicienii acestei tari…
Miratu Fane a zis
E buna UE acum? Cum mai era ea vinovată de toate pe vremea lui Dragnea si ce o mai criticau patrioții de la PSD….