Pregătirile pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie au intrat în linie dreaptă. Principalele forțe politice și-au depus listele cu creme de la creme la Biroul Electoral Județean. Adică cei din care băcăuanii vor alege 14, să îi reprezinte în viitorul Parlament: patru la Senat și zece la Camera Deputaților.
Unii dintre ei sunt cunoscuți în târg. Figuri inexpresive, unii vor alt mandat, unii sunt eternii candidați de serviciu, iar alții ghinioniști politic. Alții vin acum din urmă, cu suflu tânăr. Oferta electorală este cât se poate de variată, atât cu produse neaoșe, de pe plaiurile Bistriței (poate de data aceasta toți parlamentarii care vor ieși din urnă vor ști măcar ce râu traversează municipiul Bacău), cât și cu produse frumos ambalate, poleite cu sclipiciul politicii românești, puse pe taraba băcăuanilor și aduse cu chiu – cu vai de pe alte meleaguri.
Pe lângă cei care vor să își păstreze mandatele, parlamentari deja în funcție, partidele politice și-au plantat în județul nostru și oameni „importați”, dar mai mult sau mai puțin importanți pentru băcăuani. Nu e nimic nou. An de an de la centru s-au dat locuri și pentru această categorie și niciun alegător nu își poate imagina că scopul impunerii este altul decât acela ca „trimisul” să iasă musai parlamentar. Liderii politici se bat cu pumnul în piept că aceste importuri vin să dinamizeze viața socio-economică a orașului. Sarabanda promisiunilor începe să se resimtă. Partide și candidați promit câte în lună și în stele. Peste tot va curge lapte și miere, iar viața noastră se va schimba în următorii patru ani cum nu ne-am imaginat. Doar politicienii plantează și noi culegem! Pe 9 decembrie lucrurile s-ar putea schimba. Noi să plantăm, politicienii să culeagă.
De la Revoluție au trecut peste 20 de ani. Prin Bacău au trecut măcar odată, la alegeri și la jurământ, parlamentari ca Nicoale Bănicioiu, Tudor Chiuariu, Ilie Ilașcu, Iulian Iancu, Cătălin Voicu sau Ion Moraru. Își mai amintește cineva de ei sau de ce au făcut pentru băcăuani? Doar scandalul în care a fost implicat Cătălin Voicu mai are ecouri. Pentru ziariști a rămas și amintirea fugii lui prin Parlament, să nu dea nas în nas cu presa băcăuană, care dorea să îi vadă pe aleșii județului la muncă. În rest, peste activitatea lor s-a așternut praful istoriei. Iancu mai are o șansă! Doar că nu e Iancu Jianu!
Acum partidele aduc o nouă ofertă pentru băcăuani: un scripcar, un muzicant, un eco, un guraliv, un finanțist. Oameni care cred ei că vor propăși județul Bacău pe culmile prosperității. Oameni de care județul Bacău are nevoie…sau care au nevoie de județul Bacău. Dar băcăuanii au nevoie de ei?
Claudiu TĂNĂSESCU
H2SO4 a zis
Cind aud de politicienii si politica mi se aseaza un nod in git si ma ia cu greata.In Romania daca legile s-ar aplica corect macar 5% am fi cea mai fericita tara,am scapa de coruptie dar mai ales de ,,politicienii,, Ca sa intrii in Parlament trebuie sa indeplinesti citeva conditii: sa stii sa minti,sa furi,sa nu respecti legile dar sa-i obligi pe altii sa le respecte, sa mituiesti, sa stii a lua piinea de la gura omului, sa stii sa pui interesele personale mai presus decit interesele electoratului si nu in ultimul rind sa fii nesimtit pina la Dumnezeu si inapoi.Mai sunt citeva conditii dar ma luat iar cu greata si ma opresc aici.