- principalul obiectiv este trimiterea fostului premier al României în turul II la prezidențiale
Partidul Liberal Reformator (PLR) s-a organizat și în județul nostru. Timid, pentru că deocamdată nu poate fi vorba încă de organizații, ci de nuclee. Miercuri după-amiază a avut loc conferința de presă susținută de liderii filialei băcăuane, la Centrul de Cultură „George Apostu”, pentru a marca lansarea partidului. Au participat președintele Adrian Mironescu, vicepreședinții Laurențiu Chiciu, Cosmin Isăcescu, Neculai Lupu și secretarul general Cezar Covrig.
„S-a constituit Biroul Permanent Interimar Județean, format din 24 de membri, dar mai sunt locuri până la 37 – a declarat Adrian Mironescu. În funcție de noile cooptări în partid, acestea vor fi ocupate. În județ avem nuclee cam în 30 de localități, iar în restul sunt persoane de contact. Alegerile vor fi după prezidențiale, iar obiectivul nostru principal acum este trimiterea domnului Călin Popescu-Tăriceanu în turul II al alegerilor prezidențiale”.
Liderul PLR Bacău a vorbit și despre congresul de înființare a partidului, de săptămâna trecută. Mironescu a fost ales atunci printre alte 27 de persoane, membru în Biroul Permanet Național. Județul Bacău a fost reprezentat la congres de o delegație formată din 37 de persoane.
Liderul Partidului Liberal Reformator a vorbit și despre situația lui Nicu Marcu, deputat de Bacău, plecat de la PNL. Acesta din urmă a ales să reprezinte zona Craiova, dar – după spusele lui Adrian Mironescu – „ne-a promis că rămâne deputat de Bacău”. La final, liderul PLR Bacău a precizat că „nu întrevăd o intrare la guvernare până la alegerile prezidențiale”.
PLR Bacău numără acum câteva sute de membri, iar cele mai multe adeziuni dintr-o comună au venit de la Filipeni, ieri, 170.
AA a zis
Ce mica e lumea! D-l Lupu, ma bucur ca va vad, aveti real talent de orator, dar sunteti cam credul, aveti incredere in jigodii.
Mocanu Viorica a zis
Buna ziua,
Ma numesc Mocanu Viorica sunt din Tg-Ocna si doresc sa fac parte din Partidul Liberal Reformator aripa Tariceanu.