• doi tineri au fost înjunghiați în urma unor altercații, iar alți doi, au fost bătuți măr • Ion Scripcaru din Blăgești a fost tăiat la gît pentru că nu a vrut să plece la muncă în Brăila, iar Damian Băltăreț din Bijghir s-a dus cu cuțitul în piept pînă acasă
Sfintele sărbători pascale nu au fost pentru toți prilej de bucurie și curățenie sufletească. O parte dintre băcăuani, aflați sub influența lui Bachus, au preferat să își „iubească” aproapele cu bîte de base-ball, scînduri, pari și cuțite. La Spitalul Județean Bacău au fost internate duminică seara nu mai puțin de patru persoane, aflate într-o stare foarte gravă. din cauză că au fost bătuți. Doi tineri din județ au fost internați de medici și au primit îngrijirile medicale de rigoare după ce au fost înjunghiați. Ion Scripcaru din satul Poiana Negustorului, comuna Blăgești, a fost înjunghiat pentru că a refuzat să plece la munca cîmpului, la Brăila. „Duminică seara mă întorceam din satul Valea lui Ion și urcam panta, prin codri, spre satul meu. La mijlocul drumului, m-am întîlnit cu Petrică Pruteanu și Dan Nistor. Ei mai erau cu alți trei băieți din sat. S-au repezit la mine și m-au luat la bătaie pentru că nu am vrut să plec să muncesc la Brăila. Pruteanu este acolo șef de echipă, la o grădina mare, și mi-a zis să merg și eu, că am mai fost. L-am refuzat, pentru că am copil mic de crescut și nevasta are nevoie de mine. I-am zis că mai bine stau în comună și muncesc cu ziua și apoi, dacă treaba merge bine acasă, plec și eu la Brăila. Era beat și s-a înfuriat. M-a luat la pumni. Toți au început să dea în mine. Pruteanu a scos un cuțit și m-a tăiat la gît. Am reușit să fug spre casă. Erau beți, că altfel nu făceau ei treaba asta. Am făcut plîngere la poliție”, ne-a declarat tînărul de 25 de ani, tatăl unui copil.
Ion Scripcaru a fugit pînă acasă, iar aici, nevasta și niște vecini l-au dus cu căruța de la Poiana Negustorului, pînă în satul Valea lui Ion, unde este medic de familie. De aici a fost adus la Bacău cu salvarea. Bărbatul a fost internat la Neurochirurgie, din cauza rănilor pe care le are la cap.
La spital a ajuns și Damian Băltăreț. Bărbatul în vîrstă de 28 de ani, din satul Bijghir, a fost înjunghiat în timp ce stătea de vorbă cu niște băieți, în fața unui magazin din sat. „Era duminică seară, pe la opt și ceva. Vorbeam cu cineva în fața unui magazin, cînd a venit spre mine și m-a înjunghiat Romică Vereș. Nu știu ce are cu mine și cred că era beat. Nu am avut altercații și nici nu am bănuit ce vrea să facă. M-am trezit că mi-a înfipt cuțitul în piept. Noroc că nu mi-a atins inima sau altceva. După ce m-a înjunghiat, a rupt-o la sănătoasa, în timp ce eu nu realizam încă ce se întîmplă cu mine. Am plecat acasă și mama mi-am scos cuțitul și a chemat salvarea”, ne-a declarat tînărul, care a fost internat la Chirurgie și este acum în afara oricărui pericol.
Bătăile de Paște au continuat duminică, zi în care au fost internați alți doi bărbați bătuți măr. Daniel Cepreaga, din Lipova, a fost internat cu răni grave la cap și va fi operat de medicii neurochirurgi. „Eu stau singur și, duminică seara, au intrat peste mine ăștia ai lui Matei, Costică și Vasile. Mi-au dat cu o scîndură în cap și nu mai știu decît că eram aici”, ne-a declarat bărbatul de 31 de ani. El are fractură craniană. Ionel Chiriac, tot de 31 de ani, din Rădoaia, a fost bătut cu bîta de base-ball pentru că i-a făcut observație unui vecin, că circulă fără permis. „El este patronul din sat și i-am zis că nu are voie să circule fără permis. El și cu alți băieți m-au luat la bătaie de m-au băgat în spital”, ne-a povestit Chiriac. Bărbatul a refuzat să i se facă investigațiile și le-a cerut medicilor să fie externat astăzi. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns