Intr-una dintre serile trecute, un prieten din Italia, stabilit acolo de vreo zece ani, m-a contatctat pentru a-l lamuri cu cele ce se intimpla in tara asta. Era total confuz, ca urmare a unor informatii lansate de o publicatie finantata de Ministerul Roman de Externe, adresata conationalilor nostri aflati prin cele tari straine. In foaia respectiva se afirma ca in Romania nu pot fi acoperite locurile de munca vacante, ca patronii alearga disperati dupa oameni si le propun salarii chiar mai mari decit cele de la Roma sau din Torino. Drept urmare, romanii par dispusi sa se repatrieze in asemenea conditii. Unii inca spera ca Geoana se va tine de cuvint si va oferi cite 20 de mii de euro (parca…) fiecarui ins revenit pe meleagurile natale. Trai neneaca! In conditiile crizei mondiale, Romania a devenit – dupa atita gargara politicianista – raiul pe pamint. Bietii romanasi nu stiu ce sa mai creada. Pe de o parte, rudele contactate telefonic le povestesc despre haosul administrativ si bilciul guvernamental pe care il traim de-aproape doua luni. Pe de alta parte, iata ca presa de propaganda (platita din impozitele noastre) incearca sa edulcoreze imaginea tarii doar pentru ca strainii sa ne creada mai destepti decit sintem…
Am spus-o si altadata: chiar si atunci cind este rau, in Vest este mai bine decit in Romania! Nu vad nici un motiv rational ca oameni care au reusit, legal, sa-si faca o situatie acceptabila in Franta, Spania, Anglia sau Germania sa vina, acum, in Romania ca sa cerseasca ajutoare de la o administratie impotenta din punct de vedere politic si guvernamental. In lunile care vor urma, ar fi bine ca toata lumea sa ramina acolo unde a prins-o „valul”. Nu-i momentul propice nici ca sa-ti cauti norocul prin Uniunea Europeana, dar nici ca sa te-ntorci aici, unde Boc si-ai lui habar nu au de mecanismele economiei reale.
Ieri, Petrom a anuntat ca va disponibiliza, in curind, aproximativ 3.000 de angajati. In domeniul imobiliar este dezastru. Si bancherii au ginduri de restructurare… Statistic, analistii spun ca, pina in vara, numarul somerilor va creste cu o suta de mii. Unde s-ar regasi acele locuri de munca foarte bine platite la care viseaza „stranierii”?! Romanii, daca ar reveni acasa, nu ar avea dreptul nici la somaj, nici la reincadrare prioritara. Din ce ar trai ei si familiile lor?
Aberatia lansata in campania electorala de dl. Geoana referitoare la stimularea repatrierii fortei de munca s-a transformat intr-un imens pericol. As spune ca benefic pentru tara asta ar fi sa se stimuleze plecarea romanilor care sint in stare sa-si gaseasca in strainatate slujbe bine platite, pe baza de contracte. Am rezolva, astfel, o parte din somajul previzibil, iar familiile celor „exportati” ar avea un sprijin real in perioada de criza. Este – recunosc! – o viziune cinica, insa rationala. In urmatoarea perioada, singurele lucruri importante vor fi cifrele, bilanturile contabile si banutii din buzunar. Nici balivernele prezidentiale, nici declaratiile papagalicesti ale premierului si nici bilbele scandaloase ale unor politicieni cu staif nu mai au consistenta. Daca oamenii vor continua sa-i creada pe toti mincinosii vinatori de functii publice sau pe propagandistii de conjunctura, viata va fi din ce in ce mai grea. Intr-un an electoral precum 2009, merita sa meditam la aceste situatii…
Lasă un răspuns