Dupa turbulentele politice de peste Prut, din urma cu o luna de zile, soldate cu un certificat de proasta purtare din partea organismelor europene la adresa guvernantilor comunisti de la Chisinau, acum bate un vint rece de schimbare, cu prognoze mai de graba pesimiste decit vreme in stationare. Presedintele Vladimir Voronin a devenit prezidentul Legislativului, schimbindu-si fotolioul de sef al statului cu cel de staroste al Parlamentului moldovean. Si prima sa initiativa legislativa din aceasta postura, despre care a avut grija sa atentioneze ca-si va amplifica prerogativele constitutionale, a fost aceea de a impune un nou sistem de stimulare a patriotismului de tip sovietic al concetatenilor si supusilor sai. Avem nevoie de oameni devotati tarii si poporului, ar fi declarat liderul comunist absolut, si pentru aceasta este trebuinta sa procedam altfel decit pina acum. Iar acest „altfel” inseamna, in opinia deputatului sef, contigentarea noilor-nascuti imediat dupa ce au scos primul strigat de viata. Dupa cum aflam din presa chisinauana, tatucul Voronin va deveni nasul de botez civil al tuturor copiilor, cu mult inainte ca acestia sa treaca prin cristelnita preotilor pentru increstinare, intrucit in numai doua zile ei vor fi inregistrati la evidenta populatiei, primind si buletine de identitate. Inca nu s-a stabilit daca acest moment festiv al maturitatii civice se va desasura in cadrul unor ceremonialuri festive la politiile oraselor, cu stringeri tovarasesti de miini si cuvintari patriotarde, cu imnuri de slava si ode de genul „multumim din inima partidului”. Cert e ca respectivii bebelusi dobindesc inca de la nastere constiinta apartenentei politice a nasului lor preocupat pina peste poate de soarta republicii.
Dincolo de aspectul hilar si anecdotic al acestei masuri ce stirneste curiozitati de natura psihiatrica, se afla motivatiile ce tin tot de un anume soi de paranoia declansata de teama unui exod masiv al optiunilor indivizilor pe care ii pastoreste dupa regulile si practicile totalitarismului. Simplificarea si urgentarea procedurilor de obtinere a dublei cetatenii de catre persoanele indreptatite de lege, asa cum au fost anuntate de guvernantii romani vizavi de entitatea moldoveana, de pe urma carora ar urma sa beneficieze peste un milion de oameni, au indus o teama endogena printre oficialii tarii
vecine. E musai sa ne pastram acasa supusii, pare a fi strigatul de lupta ce razbate dinspre Chisinau. Iar tatucul Voronin, travestit in rolul de salvatore de la patria, da tonul prin aceasta inregimentare. Desi explicatiile oficiale incearca sa le imprime o alta turnura, ce-ar tine de siguranta demografica interna: controlul riguros al iesirilor si intrarilor de minori in republica. Eliberate in regim de urgenta, respectivele acte de identitate vor asigura, in opinia demnitarilor direct implicati in aceasta nastrusnica nascocire, cresterea nivelului de patriotism din tara. Care patriotism se pare ca a fost destul de zgiltiit dupa anuntarea rezultatelor alegerilor de la inceputul lunii aprilie.
Induiosatoare grija! Care se manifesta pe fondul unor permanente incalcari si nesocotiri ale drepturilor cetatenesti fundamentale: obtinerea cu dificultate a vizelor de calatorie si a pasapoartelor, restrictii si fel de fel de sicane la trecerea granitei, expulzari, retineri si cercetari abuzive, cu folosirea violentelor. Patriotismul de tip voronian nu se mai poarta de mult in tarile civilizate si cu adevarat democratice. Ecusonarea bebelusilor e inca o dovada a gindirii
infantile proprii liderilor comunisti totalitari. Pe care multi dintre moldovenii simpli cetateni posesori de minte o asociaza procedeului de crotalizare. Speram, totusi, sa fie doar o exagerare.
Subiectul mesajului: „Despre hotiile si teroarea dupa 1990 a unui Propagandist puternic al Organizatiei PSD din Satul Plaiesu, Judetul Neamt” [09.05.2009]
„De pe patul meu de suferinta
am avut un vis urat in care:
tractoristul St. P. din Plaiesu din nou era pus de Seful de post din Timisesti sa faca rau familiei noastre TODIROAE si
a dat peste noi cu tractorul si semanatoarea sa …
In vis mai aparea cum tractoristul St. P. lovise in spate si
de aceea se zvarcolea si zbiera o mielutza a Il. S.,
careia tot hoti neprinsi de Seful de post i-au furat niste oi si mei …”
„Dupa ce m-am trezit, de pe patul meu de boala
AM PLANS PENTRU A SUTA OARA din octombrie 2007
cand mi-am amintit ca tractoristul hot, mincinos si buclucas St. P. din Plaiesu
ne-a facut MULT rau familiei noastre TODIROAE …”
„La concret, tractoristul St. P. din Satul Plaiesu
ca informator codos puternic al Sefului de post al Politiei Romane din Timisesti si
ca propagandist puternic al Organizatiei PSD din Satul Plaiesu
ne-a facut rau terrorist familiei noastre TODIROAE prin urmatoarele:
1.) ne-a pagubit terorist si nerusinat cu 6.700.000 lei vechi (3.000.000 + 3.700.000)
reprezentand 2 bonuri valorice emise de APIA Targu Neamt in data de 3.10.2007 …
A fost si o uneltire terorista impotriva noastra in cardasie si cu inginera din Satul Dumbrava …
Aceasta paguba terrorista ne-a facut-o familiei noastre TODIROAE
in calitatea tractoristului St. P. de informator codos de la Marea Politie Politica Secreta Terorista
din perioada mandatului de 5 ani a Presedintelui Basescu …
2.) ne-a inselat terorist si nerusinat cand ne-a adus produse agricole si bani pentru ca
i-am dat in parte sa lucreze si sa recolteze cele 2 terenuri agricole proprietatea noastra din punctele Bahneni si La 90 …
Aceasta inselaciune si paguba terrorista ne-a facut-o familiei noastre TODIROAE
in calitatea tractoristului St. P. de informator codos tot de la Marea Politie Politica Secreta Terorista
din perioada mandatului de 5 ani a Presedintelui Basescu …
3.) ne-a furat terorist si foloseste terrorist si nerusinat dupa 1990 si
cele 0,84 ha din 2 terenuri agricole din Satul Plaiesu proprietatea fratelui decedat Alecu Stangu (1907 – 1976),
care a fost- si stiu zeci din fostii lui elevi – invatator si director al Scolii din Satul Plaiesu si nu un tractorist hot …
Actul doveditor al acestui furt terrorist este:
TITLUL de PROPRIETATE pe numele Stingu Alecu pentru 2 terenuri agricole de 0,45 ha si 0,39 ha, in total 0,84 ha …
Acest furt terrorist l-a facut familiei noastre TODIROAE
in calitatea tractoristului St. P. de informator codos tot timpul de la Politia Politica Secreta Terorista
din perioada incepand cu Presedintele Iliescu si pana la Presedintele Basescu …
4.) a co-participat la furtul terrorist al terenului agricol unde este amplasat fostul S.M.T. Timisesti;
Actul doveditor al acestui furt terrorist este:
CERTIFICATUL DE MOSTENITOR NR. 59 emis de NOTARIATUL DE STAT PASCANI,
Judetul Iasi, Dosar nr. 329/1959
in urma dezbaterii succesiunii defunctei Ileana IOSUB (1890 – 1959) …
Acest furt terrorist l-a facut familiei noastre TODIROAE
in calitatea tractoristului St. P. de informator codos tot timpul de la Politia Politica Secreta Terorista
din perioada incepand cu Presedintele Iliescu si pana la Presedintele Basescu …”
„De pe patul meu de suferinta si de boala,
noi trebuie sa-l dam in judecata pe tractoristul St. P. din Plaiesu pentru Abuz de incredere …”
„La concret, in Comuna Timisesti Oamenii stiu ce vorbesc cand il acuza
pe psd-istul tractorist St. P. din Satul Plaiesu
care ca informator codos puternic si „sponsor” puternic al Sefului de post din Timisesti si
ca propagandist puternic al Organizatiei PSD din Satul Plaiesu
a facut urmatoarele:
– a inselat terorist dupa 1990 Statul Roman prin 100 % evaziune fiscala …
– a facut terorist impreuna cu o inginera si sefi de la APIA Targu Neamt
uriase escrocherii cu subventii europene si natioanale pentru agricultura …
– a inselat terorist dupa 1990 oameni din Comuna Timisesti
prin lucrari slabe calitativ si scumpe ….
– a facut Politie Politica Terorista impotriva oamenilor carora le efectua lucrari agricole …
– a inselat cu pamanturile oameni ca mine:
vrastnici, bolnavi, nevazatori, fara bani … care nu ne putem lucra pamanturile noastre …
– a facut terorist uriase escrocherii cu motoare noi de tractoare si utilaje agricole de la fostul S.M.T. Timisesti,
– astfel dupa 1990 un tractorist psd-ist si codos a facut ilicit terorist avere uriasa, zestre, parc mare de tractoare, grape, semanatori …”
„VREM ca la Alegerile Europene din 7 iunie 2009 Oamenii din Comuna Timisesti, deci si Oamenii din Satul Plaiesu
sa NU mai voteze cu PSD
pentru ca ne facem din nou de ras ca
suntem dupa 1990 o comuna rosie pesedista sustinatoare a partidului din Romania cu cei mai mari corupti si hoti
ca psd-istul tractorist St. P. din Satul Plaiesu …”
„DOAMNE AJUTA oricand Comuna noastra Timisesti si tara noastra Romania !”