Patronii și sindicatele băcăuane vor fi convocați în perioada 23-30 mai la o instruire organizată de Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială (DGMSS) și Inspectoratul Teritorial de Muncă din Bacău. În cadrul acesteia, conducătorii de unități economice băcăuane vor fi puși în temă asupra legii privind egalitatea șanselor de accedere la un loc de muncă dintre femei și bărbați. Angajatorii băcăuani vor trebui să își ia gîndul de la încadrările în muncă după preferințe sexuale. În conformitate cu noile prevederi ale Codului Muncii și a Legii 202, privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, patronii vor fi obligați să nu mai facă discriminări de natură sexuală la angajare. „Egalitatea de tratament în relațiile de muncă între femei și bărbați în domeniul muncii înseamnă accesul liber pe piața muncii, alegerea liberă a unei profesii, venituri egale pentru muncă egală, condiții de muncă ce respectă normele de securitate și sănătate, informare, consiliere și perfecționare profesională. Noi vom prezenta o serie de lucrări pe această temă celor care vor participa la instruire”, ne-a declarat Gheorghe Alexe, șef birou legislație la DGMSS Bacău. Patronii care vor fi prinși că au facilitat încadrarea în muncă pe acest criteriu vor risca amenzi între 1,5 și 15 milioane de lei. (C.T.)
Lasă un răspuns