Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care PIF Industrial SRL, împreună cu Comfert Agricultura SRL, preia compania Moldova Farming SRL şi, implicit, companiile Rural Capital Doi SRL şi Extra Land SRL.
PIF Industrial SRL are ca obiect principal de activitate activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management şi face parte din grupul Dedeman, controlat de fraţii Pavăl.
Comfert Agricultura SRL are ca obiect principal de activitate cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase şi face parte din grupul Comfert, deţinut de familia Grigoriu. În prezent, aceasta realizează venituri din închirierea activelor deţinute.
Moldova Farming SRL este controlată de Comfert Agricultura SRL şi are ca obiect principal de activitate cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase.
Rural Capital Doi SRL şi Extra Land SRL sunt controlate de către Moldova Farming SRL şi au ca obiect principal de activitate cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii.
Autoritatea de concurenţă a analizat această operaţiune şi a constatat că nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante.
La momentul achiziției, Cătălin Grigoriu, care deține 20% din Comfert Aricultură SRL, a precizat pentru Ziarul de Bacău că Moldova Farming SRL Bacău are în plan să cumpere teren agricol și să îl lucreze, astfel încât pământul să le rămână investitorilor autohtoni. „Achiziția are o latură naționalistă, pentru ca terenul să fie la români și să fie lucrat de români”, a precizat Cătălin Grigoriu.
În opinia omului de afaceri, de la aproape 8.000 de hectare, se va ajunge la 10-12.000 de hectare, pentru care se vor face noi achiziții. „Noi oferim prețul pieței, cel de azi, nu cel de mâine”, a ținut să puncteze Grigoriu. În opinia sa, este mare nevoie de comasarea terenurilor, pentru o mai bună exploatare.
Lasă un răspuns