– conducerea Aeroportului Internațional “George Enescu” spune că aceste verificări la firmele lui Nelu Iordache nu au consecințe asupra lucrărilor de modernizare – acestea erau oricum în întîrziere față de calendarul stabilit
Ștefan POPA
Omul de afaceri Nelu Iordache, printre altele și patronul firmei care a concesionat lucrările de modernizare a Aeroportului Internațional “Goerge Enescu” Bacău, este anchetat de procurorii DNA. Aceștia au descins la grupul de firme Romstrade și îl cercetează pe Nelu Iordache că ar fi fraudat circa șase milioane de euro din fonduri europene din contractul de construcție a primului tronson de autostradă Arad – Nădlac. După ce s-a prezentat la audieri, Nelu Iordache a plecat vineri dimineață din sediul DNA fără să se ia cel puțin deocamdată o măsură preventivă. Omul de afaceri deține și societățile Blue Air, care operează cele mai multe curse pe Aeroportul din Bacău, și Blue Aero, cea care a concesionat pentru 34 de ani Aeroportul și are obligația să îl modernizeze. Contractul de concesionare încheiat de Consiliul Județean Bacău și societatea Blue Aero presupune o investiție la aeroport de 45 milioane de euro. Pentru aceste investiții, societatea concesionara ar urma să exploateze aeroportul o perioadă de 34 de ani. “Nu este o veste bună, dar deocamdată nu se întâmplă nimic în sens negativ cu contractul de concesionare. O analiză pe contract se va face în septembrie anul viitor, la termenul de trei ani care este prevăzut în contractul semnat de CJ cu Blue Aero, când vom ști exact dacâ sunt întârzieri sau nu și ce măsuri vom putea lua”, a declarat Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău. Până atunci, a precizat el, firma poate avansa în lucrări sau poate rămâne în urmă.
Modernizarea bate pasul pe loc
Proiectul de modernizare constă în construirea unui nou terminal cu o
capacitate minimă de 450 de pasageri pe flux și pe oră, modernizarea pistei cu o capacitate portantă de 65 PCN, cu sistem de iluminat conform CAT II, a căilor de rulare pentru a facilita dezvoltarea viitoare a traficului aerian, extinderea platformei în vederea asigurării spațiilor de parcare și operarea la sol a aeronavelor, facilități și utilități PSI, Cargo, Turn de Control, consolidarea rețelei de drumuri interne precum și amenajarea unei parcari cu o suprafață de 6.500 mp. Derularea proiectului presupune și construirea unui terminal modern pentru călători și un spațiu hotelier destinat cazării pentru pasagerii aflați în tranzit. Contractul s-a semnat în 2009, iar primele lucrări care s-au executat au fost cele la pistă, pentru menținerea aeroportului în stare funcțională. A urmat o perioadă de stagnare, în care s-au solicitat fel de fel de avize și autorizații, neînțelegeri cu CJ Bacău pe seama platei taxei pentru eliberarea autorizației de construcție care se ridica la 350.000 euro. În urmă cu o lună, Oana Chelaru, director la Aeroportul Bacău, spunea că firma este în întârziere la lucrări, dar că va prezenta o analiză pertinentă în raportul ei de activitate la sfărșitul acestui an. Aceste întârzieri au fost cauzate de obținerea autorizațiilor pentru noul turn, deoarece proiectul inițial a trebuit schimbat după ce societatea Aerostar și-a construit hangarul nou, acesta din urmă obturând primul amplasament al turnului.
Operarea zborurilor Blue Air se desfășoară normal
Operarea zborurilor companiei Blue Air se desfășoară în condiții normale și nu are niciun element de legătură cu verificările efectuate la anumite societăți comerciale deținute de omul de afaceri Nelu Iordache – a anunțat compania, care operează zboruri și de pe Aeroportul Internațional „George Enescu, din Bacău.
„Facem aceste mențiuni pentru a evita orice posibilă dezinformare a pasagerilor noștri, având în vedere menționarea în mod repetat, pe anumite canale media, a companiei Blue Air Transport Aerian, în contextul verificărilor de care aminteam” – au mai spus oficialii companiei. (Petru DONE)
Era cazul sa il prinda pe Iordache. Prea mult timp „s-a jucat„ cu fondurile europene Ştiri Alba