Concursul pentru postul de director al Teatrului Municipal Bacovia se apropie de final. Patru candidați s-au calificat în ultima probă, cea a interviului.
Primăria a lansat concursul pentru noul manager al teatrului băcăuan la sfârșitul lunii noiembrie 2021, termenul limită de înscriere fiind ultima zi de Crăciun.
Noul manager va fi selectat pe baza unui proiect și a unui interviu, de către o comisie din care fac parte trei manageri de teatru: Adrian Găzdaru, fost director al teatrului din Bacău, actualmente manager al Teatrului Excelsior din București, Călin Mocanu, manager al Teatrului Țăndărică, Șerban Puiu, director artistic al Teatrului „Elisabeta” București, și doi angajați ai Primăriei Bacău.
În urma analizării proiectelor, comisia de concurs a admis toate cele patru proiecte depuse, care au obținut minimum nota 7. Interviurile încep marți, de la ora 10:00. Inițial, această probă era programată pentru miercuri, însă unul dintre membrii comisiei a cerut devansarea, lucru cu care toți cei patru concurenți ar fi fost de acord, potrivit Primăriei Bacău.
Numele celor înscriși la concurs nu a fost date publicității. Potrivit unor surse neconfirmate, ar fi vorba despre doi actori și doi regizori. Derularea interviurilor este publică, oricine ar trebui să aibă acces, însă municipalitatea nu a anunțat locul desfășurării probei.
Joi, candidații vor afla notele finale, după care vor putea face contestații. Primăria va anunța câștigătorul concursului pe data de 19 ianuarie 2022.
Ultimul manager al Teatrului Municipal Bacovia angajat prin concurs a fost Eliza Noemi Judeu, care a fost demisă după ce a fost notată cu mai puțin de 7 la evaluarea anuală. Judeu a dat în judecată atât teatrul, cât și Primăria Bacău, de la care revendică daune morale de 50.000 de euro și repunerea în funcție. Următorul termen al procesului este joi, 13 ianuarie 2022, la Tribunalul Bacău.
daniel a zis
cineva din usr?