Patru studenți din cadrul Universității din Bacău își vor pierde locul de cazare în cămin. Hotărîrea a fost luată în ședința Biroului Senatului Universității, întrunit ieri după-amiază. Universitatea din Bacău a trecut la măsuri drastice cu studenții care nu-și respectă contractul încheiat cu instituția de învățămînt superior în ceea ce privește condițiile de cazare. „Ne pare rău că a trebuit să recurgem la asemenea gesturi. Este pentru prima oară după trei ani de zile, cînd se întîmplă așa ceva. Pînă acum ni se spunea că nu există un cadru legal de a-i lămuri pe interniștii rău-platnici. Acum există un contract semnat de toate părțile implicate în viața studențească”, ne-a declarat prorectorul Vasile Puiu, responsabilul cu probleme administrative. Se pare că neplata taxei de cămin este doar unul dintre motivele pentru care cei patru studenți vor fi evacuați din internat. „Am luat în considerare atît neplata căminului de o bună perioadă de timp, cît și comportamentul necorespunzător al studenților, a mai spus prorectorul. El a explicat că studenții au șanse să fie reprimiți doar dacă își vor achita integral datoriile. (C. Gh.)
Lasă un răspuns