Cei aproape 80 de de copii și tineri de la Centrul Rezidențial „Henri Coandă” Bacău se vor odihni de acum încolo în paturi noi.
Asta după ce reprezentanța locală a Crucii Roșii, în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România, a dotat instituția de ocrotire cu 50 paturi și 30 saltele în valoare totală de 15.000 RON (150 de milioane de lei vechi). Acțiunea a făcut parte din proiectul „Îmbunătățirea condițiilor de trai în centrele de plasament din România” finanțat de Crucea Roșie Germană și implementat în urma unor evaluări ale nevoilor rezidenților acestor instituții. Tinerii din cadrul Centrului au fost încurajați să își continue studiile și să se orienteze către zona educației și a formării profesionale.
„Formarea profesională reprezintă un punct de sprijin esențial pentru tinerii din comunitatea noastră, în dezvoltarea și evoluția lor profesională. Prin intermediul acestui proiect, am dorit să îi sprijinim pe tinerii integrați în centru, în vederea parcurgerii unui traseu profesional individual astfel încât să contribuie și la evoluția socio-economico a societății”, a precizat Marlena Cleanu, manager de proiecte la Crucea Roșie Bacău. (Florentin RADU)
Lasă un răspuns