Paul Deboveanu, cunoscutul profesor de educatie fizica si sport al Colegiului National „Gheorghe Vranceanu”, diriginte a zeci de generatii de elevi, inclusiv al omului de afaceri Viorel Catarama, a avut ieri parte de o surpriza neasteptata din partea colegilor sai, surpriza care i-a umezit ochii de lacrimi si i-a taiat glasul de emotie. Cel de-al doilea teren de sport al institutiei de invatamint, inaugurat ieri in cadru festiv, in prezenta a sute de elevi si profesori, a fost denumit Arena „Paul Deboveanu”, in semn de multumire pentru acest fondator al colegiului, in care munceste de 45 de ani. „Paul Deboveanu reprezinta omul care a pus cel mai mult suflet in acest colegiu, el reprezinta istoria acestui liceu. Dumnealui ne-a sprijinit pentru Balul «Catarama», pentru a avea acele robe ale absolventilor, am fost primii din Bacau cu aceasta idee, ne-a sprijinit in tot ce s-a facut. Este diriginte al tuturor generatiilor, titlu pe care i l-am acordat anul trecut”, a motivat Gabriel Andrei, directorul Colegiului National „Gheorghe Vranceanu». „E un gest formidabil, a spus profesorul Paul Deboveanu despre decizia colegilor sai. M-a luat prin surprindere. Sint titular aici din ’65. La inceput nici nu aveam teren de sport, era numai cladirea centrala. Toate notele la sport le dadeam elevilor pentru cite roabe de moloz carau. Era aici un deal si am muncit sa ducem tot pamintul, sa nivelam. Au trecut anii si am facut impreuna multe pentru liceu”.
O arena de 7500 de euro si un simulator de ski
Arena sportiva care poarta numele profesorului Paul Deboveanu este o investitie a comitetului de parinti din colegiu, constituiti in Asociatia „Eminenta Pro Vranceanu”, care a investit 7500 de euro intr-un gazon sintetic, de 30/18, cu marcaje pentru fotbal si tenis. „Amenajarea acestei arene a fost o idee a mea, aprobata de comitetul de parinti. Aici, pe linga terenul mare de sport, era o zona neamenajata. Banii i-am strins in doi ani, din fondul de 2 la suta si din donati directe. Le multumesc in special domnilor Viorel Rusu, de la Rustrans, si Ionel Floroiu, de la Neocom. Tot o realizare a comitetului de parinti a fost achizitionarea pentru colegiu a singurului simulator de ski din Moldova. Am vrut sa dam o destinatie unei magazii care statea nefolosita, mai ales ca de doi ani de zile, in februarie, exista aici o traditie a unei tabere de ski”, a declarat Cristian Bunea, presedinte al Asociatiei „Eminenta Pro Vranceanu”. Urmatoarul proiect de investitii al comitetului de parinti de la acest colegiu va fi un laborator de chimie, pentru rezulttele deosebite pe care le are la olimpiadele nationale profesoara Mariana Rosenchein.
„Unirea cu Vranceanu”, Hook vs. Peter Pan
Primul meci care s-a jucat pe Arena „Paul Deboveanu” a fost unul de fotbal, intre echipe de profesori de la Colegiul National „Gheorghe Vranceanu” Bacau si de la Colegiul National „Unirea” din Focsani. Meciul a deschis editia 2010 a intilnirii competitionale amicale dintre cele doua institutii de invatamint, intilnire in care „Vranceanu” a fost reprezentat de imaginea personajlui Peter Pan, iar „Unirea”, de Hook. Relatia de prietenie dintre „Unirea” si „Vranceanu” a pornit cu ani in urma cu mai multi ani printr-o simpla colaborare intre profesorii de matematica. Cistigatori in competitiile educationale, „Vrancenii” dovedesc si la aceste intilniri anuale ca stiu si sa se distreze. Prietenii din Bacau si Focsani au facut schimb de daruri inedite (linguri de lemn, traiste, s.a.m.d.), ironii motivante pentru o buna prestatie pe teren, la meciurile ce au urmat, de fotbal, handbal sau volei. Din aceasta poveste nu au lipsit formatiile de majorete de la cele doua colegii, mascotele si valurile de aplauze. „Unirea cu Vranceanu” a facut parte din Serbarile Colegiului National „Gheorghe Vranceanu”. (Laura HUIBAN)
Catalin Cazan a zis
Minunat, ma bucur nespus de realizarile colegiului, si ca fost absolvent sunt foarte mandru de realizarile din ultimii ani. Bravo si la mai mare. Toate cele bune nea Debo, de la Sydney Australia fostul evel 12 B promotia 1991 Catalin Cazan
Doru Deboveanu a zis
Felicitari tata!
Si eu sunt fost absolvent al colegiului si am frecventat de multe ori Arena „Paul Deboveanu” (parca-mi place cum suna), mai ales cand aveam vreun obiect care nu-mi placea. Clasa 12 B, promotia 1985, cu echipe redutabile de volei, baschet si fotbal. Numai bine din Toronto, Canada!
Doru Deboveanu
andreea a zis
Felicitari Domnule Profesor! Meritati aceasta onoare si inca multe altele!
moromete a zis
Debo roooooolssss!!!!
neculai doru a zis
Felicitari .In 1965 intram la Liceul G.Bacovia si l-am cunoscut datorita activitatilor sportive pe care le faceam intre Licee.Era un om deosebit si dragut. Vazand Poza, constat ca a ramas la fel, doar Timpul a trecut peste Dansul (si peste mine ). Ii doresc viata lunga , sanatate si ce-si doreste Domnia sa!
bucur cornel a zis
Felicitari Domnule profesor Deboveanu!
Meritati sa aveti onoarea sa aveti o arena care sa va poarte numele. Ma leaga amintiri placute de perioada petrecuta la Liceul Nr 4 (generatia 69 a lui Basescu) si mai ales de zilele petrecute impreuna la ski pe dealurile de la Margineni.
Va doresc viata lunga si sper sa ne mai vedem cind voi veni acasa.
alex a zis
super debo! salutari si multa sanatate! promotia 2005
Codin Deboveanu a zis
Felicitari si ma bucur pentru tine! Cine sint eu? individ care am avut prilejul sa experimentez ambele laturi ale Domnului Paul Deboveanu. Prima latura, cea de familie, si ce-a de-a doua, cea de fost elev al liceului. N-am facut sportul cu taica-meu, dar am avut de-a face cu el acasa. Arena sportiva mi-a fost, desemenea, foarte familiara. Felicitari si multa sanatate!
Codi
stefan nistor a zis
Felicitari dle Deboveanu pt intreaga dvs activitate, sanatate si toate urarile de bine intregii familii!
ghelase iancu a zis
1965 este anul in care am inceput cursurile acestui liceu (atunci Liceul nr.4) Dle. profesor felicitarile sunt un prea putin lucru. M-ati facut sa-mi aduc aminte de profesori cu nume grele din acea perioada:Gheorghian,Rita,Bogdanet,Pana,Fischer,Zaharia,Petcu… O TEMPORA O MORES !
Clain Florica (Vicky) a zis
Stimate Profesor ,si eu sunt una din absolventele Liceului nr 4 (promotia 1970 clasa XII-B-diriginte Fisher). Eu imi aduc aminte de D-stra, cu toate ca orele de sport le-am facut si cu D-mul Zaharia. Clasa noastra organizeaza intalnirea promotiei noastre dupa 40 de ani la inceputul lunii august 2010 la Bacau si ne vom bucura sa face-ti parte la emotionanta intalnire ! In curand vom fi in legatura cu directia liceului pentru a organiza intalnirea dintre noi si fostii nostri discipoli.Folosesc aceasta ocazie de a anunta da intentia noastra si mai ales de a ne face auziti de toti cei ce isi mai aduc aminte de acele vremuri si vor doresc o revedere
isac vasile a zis
Debo mi-a fost diriginte si pot spune e un dascal cu vocatie si un OM . deosebit. merita ca arena liceului sa-i poarte numele.ne mai intalnim cateodata la o bere la Curcanul si imi face o placere reala sa il revad. viata lunga si numai bucurii!
Bogdan a zis
Sa gasesc randuri, dupa ani, despre unul dintre fostii mei profesori si totodata fost coleg a tatalui meu. Tot respectul dom’ profesor. Semnam: prof Mihaila Ion si Juniorul.
De asemenea, multumesc fostei mele colege, Laura Huiban, pentru articolul care mi-a adus zambet pe buze.