Pe Muzeul de Istorie al Orasului Buhusi sint urmele unui prapad…

Intii a fost casa boiereasca. Apoi, fiind luata la de-a valma in custodia statului, a avut pe rind mai multe destinatii-acum este un muzeu, nu al orasului, cum se spune, ci, ca un bazar sentimental, unul cu suveici, razboaie de tesut si alte utilaje pentru postavarit; este permanent inchis si neingrijit! Se da pe el cu un pospai de var, de fatada si, lent, se deterioreaza, zacind in pustiu, fara a i se da o trebuinta folositoare. Subsolul constructiei, care fusese in vremea boierior, compartimentat si podit cu gratii, pe sub care se scurgea un fir de apa, avind destinatia de celule pentru osinditi, este acum o ,,capsula” infectioasa cu sobolani ,,aristocrati”, de stiubeie boieresti. Mai sunt acolo stive de cioate, topoare, mormane de gunoaie.
Asa arata la Buhusi o cladire istorica ce putea fi un muzeu cu potential turistic, in masura in care, pe linga o amenajare specifica ar fi beneficiat de un management priceput si o promovare utila, nu de citeva serbari stereotipe, care nu au alt ecou decit ecoul activarii nimicului. Au fost si timpuri cind aceasta cladire nu era un depozit de mortaciuni si o scena de serbari kitsch. Atunci lucra aici muzeografa Viorica Baluta, careia acum nu ii mai stie nimeni de urma!
Ca si din alte ctitorii istorice locale, si din aceasta casa boiereasca s-a ales praful! La Buhusi au ajuns conducatori, in mare majoritate, oameni importati de pe alte meleaguri, pe care nu ii leaga sufleteste nimic, de aceasta asezare. In cea mai mare parte, la Buhusi au ajuns in structurile puterii locale, nelocalnici, iar locuitorii de bastina, intr-una dintre sedintele Consiliului Local, au fost denumiti ,,neica-nimeni!”. (Aurel V. ZGHERAN)