Doritorii pot consulta oferta a șapte instituții de învățământ universitar și preuniversitar.
Ramona IONESCU
Penitenciarul Bacău a demarat o campanie de înscriere a candidaților la instituțiile de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. Cei care doresc să urmeze o carieră militară în sistemul administrației penitenciare pot candida la una din cele șapte instituții de învățământ universitar și preuniversitar care își așteaptă noii cursanți.
Candidații pot opta pentru Academia de Poliție „Al.I.Cuza” București, Facultatea de Poliție, specializarea „Ordine și siguranță publică”- penitenciare, curs de zi, durata studiilor trei ani – 31 locuri (bărbați și femei), Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” București, Facultatea de Informații, curs de zi, durata studiilor trei ani: specializarea Psihologie – zece locuri (bărbați și femei) specializarea Studii de securitate și informații – cinci locuri (bărbați) Institutul Medico – Militar București, Facultatea de medicină, cursuri de zi, durata studiilor șase ani – zece locuri (bărbați și femei), Facultatea de medicină dentară, cursuri de zi, durata studiilor șase ani – cinci locuri (bărbați și femei), Farmacie, cursuri de zi, durata studiilor cinci ani – două locuri (bărbați și femei), Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, Facultatea de Management Militar, pentru domeniile de licență: Științe Militare și Informații – specializarea Management economico – financiar (finanțe – contabilitate), cursuri de zi, durata studiilor trei ani – zece locuri (bărbați și femei), Științe Militare și Informații – specializarea Management economico – financiar (Intendență), cursuri de zi, durata studiilor fiind trei ani și doar zece locuri disponibile.
Ofertă diversificată
Cei care doresc să se specializeze în sisteme informatice pentru apărare, în Auto sau tehnică de comunicații, au la îndemână noi oferte. În întâmpinarea viitorilor cursanți, Academia Tehnică Militară București pune la dispoziție prin Facultatea de Mecatronică și Sisteme Integrate de Armament, domeniul de licență Inginerie civilă – specializarea Construcții și fortificații (inginer de construcții și fortificații), cursuri de zi, durata studiilor patru ani, trei locuri pentru bărbați și femei. Alte patru locuri sunt disponibile la Facultatea de Sisteme Electronice și Informatice Militare, domeniul de licență Calculatoare și tehnologia informației, specializarea Calculatoare și sisteme informatice pentru apărare și securitate națională, cursuri de zi, durata studiilor fiind patru ani.
Cine vrea să stea în școală mai puțin, poate opta pentru Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I” Pitești, cursuri de zi, durata studiilor fiind de doi ani. La specializarea Auto sunt trei locuri, la Tehnică de comunicații, alte trei locuri, la Operare și mentenanță echipamente de comunicații sunt alte cinci locuri, iar specializarea Construcții dispune de cinci locuri. În plus, aceeași unitate de învățământ formează zece bucătari (bărbați și femei). Cu o ofertă generoasă vine și Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna. Pentru cursuri de zi, timp de un an, pot fi școlarizați 170 de bărbați și 30 de femei. „Potențialii candidați sunt așteptați zilnic la sediul Penitenciarului de Minori și Tineri Bacău – declară agent Cristina Cîrlan, purtător de cuvânt la Penitenciarul Bacău. La sediul din strada General Gușe, nr. 3, în intervalul orar 8.00- 14.00, cei interesați pot obține informații suplimentare de la reprezentanții Biroului Resurse Umane și Formare Profesională”.
Lasă un răspuns