Simbata, 15 ianuarie. E trecut de 11 dimineata. Parcul Cancicov tace, jilav. Dezgolit de zapada ce-l facea frumos, pare murdar si dezolant. Doar citiva copii sparg tacerea cu tipete scurte, solare, de bucurie, in timp ce alearga in jurul parintilor cu care au iesit la plimbare. In diferite institutii de cultura sau de invatamint din oras se desfasoara concomitent evenimente dedicate lui Mihai Eminescu, in care scriitorul e omagiat la superlativ.
Statuia sa din inima parcului e insa cenusiu – verzuie, atinsa de mucegai. „Arata rau”, spune cineva. In jurul soclului sint adunati vreo 20 de oameni, majoritatea pensionari, cu un steag tricolor, niste lumarele aprinse, si un casetofon de la care asculta o inregistare cu celebre refrene eminesciene si un cuvint despre insemnatatea scriitorului pentru cultura româna. Sint profesorul universitar Ioan C. Cioban si prietenii sai cu care s-a cunoscut in plimbarile din parc. Stau, asculta.
Si isi impart festiv pufuleti, saratele si napolitane in ciocolata. Profesorul mai ofera celor prezenti cite un „caiet” cu biografia lui Eminescu, cu antetul Bibliotecii „Dr. Julieta Cioban” din Girleni. Un gest in memoria scriitorului dar si a fostei sotii, medic in Girleni.
„Fac asta din 2007, de cind am iesit la pensie”, precizeaza inimosul profesor. In jurul lor se invirt doi ciini mari, atinsi de rapan. Pe „Atit de frageda…” se opresc si ei si parca asculta. Plec si ii las acolo, in jurul statuii, oameni si ciini, ascultind. Si stiu ca ii voi gasi aici si la anul, pe 15 ianuarie 2012. Un gest de pretuire mai onest decit orice festivitate. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns