Procurorii DIICOT au făcut, ieri, percheziții în Bacău, Timiș și ilfov, într-un dosar de pornografie infantilă pe rețelele de socializare. 30 de adolescenți cu vârste între 14 și 17 ani au fost victimele a trei adulți cu vârste de 27, 43 și 47 de ani.
”La data de 19.10.2022, procurorii procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Buzău efectuează 3 percheziții domiciliare pe raza județelor Timiș, Bacău și Ilfov într-o cauză având ca obiect comiterea infracțiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice și șantaj”, se arată într-un comunicat de presă.
Potrivit procurorilor DIICOT, în perioda 2020-2022, 3 persoane (în vârstă de 47, 43 și respectiv 27 de ani) au contactat, prin intermediul unei rețele de socializare, 30 de persoane vătămate minore (cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani), din diverse județe ale țării, cu scopul de a le solicita să producă și să transmită materiale pornografice.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul SCCO Buzău și BCCO Timișoara, precum și al jandarmilor din cadrul IJJ Buzău, IJJ Timiș și IJJ Bacău.
Lasă un răspuns