– file inedite din istoricul statiunii Slanic Moldova
Atmosfera anilor de dinainte de 1900 este redata si in cartea „Slanicul Moldovei – Monografie scrisa in anii 1930-1934” de catre Cleopatra Tautu, profesoara la Liceul de Fete din Bacau: „E atita viata, miscare si mai ales atita dor de viata si de sanatate, ca iti place sa vezi, sa simti cum te distreaza, mai ales ca totul iti apare atunci si mai mult redat intr-un cadru atit de frumos, format de privelisti minunate si racoarea diminetii, aer curat, ca parca orice grija cit de mica ce ai, iti dispare pe nesimtite. Restaurantele, bodegile si Cazinoul sint intesate de lume pentru gustarea de dimineata, dupa care, in parcul statiunii incepe sa cinte muzica, se deschid chioscurile cu produsele artei noastre nationale, in timp ce peste tot e intesat de lume, care plimbindu-se, care cetind jurnale, ce sosec zilnic, unii cetesc carti de literatura, unele lucreaza, discuta, fiecare dupa placerea sa. Seara, aproape de ora 8, fiecare se indreapta spre restaurante, spre cinematograf ori Cazinou, unde pina noaptea tirziu se pun sa joace la jocurile de noroc, altii stau numai si privesc, fiecare fiind liber a-si intrebuinta timpul, cum poate si voeste”. Povestitorul Nicu Gane ne-a lasat in nuvela „2 zile la Slanic” amintiri din viata statiunii, din jurul anilor 1890-1900, cu frumusetea ei salbatica, cu „stincile sale fioroase, care stateau atirnate deasupra capetelor calatorilor, excursiile pe cai de munte la Poiana Sarata, petrecerile ori plimbarile la Cascada, vinturisul cel turbat al apei, care de cind lumea se lupta cu stincile si cum hierbe apa printre chietre de te ameteste cind le vezi”. Si Ion Creanga a fost, in citeva veri, la Baile Slanic, ca sa faca „feredeie” si sa bea ape minerale pentru tamaduirea betesugului sau. La 16 iulie 1885, ziarul „Liberalul” din Iasi publica o cronica intitulata „Baile de la Slanic”, in care se vorbea de „parintele Smintina”, iar intr-o fotografie din acelasi an, in mijlocul a 28 de invatacei si profesori de care era plin Slanicul, se afla si Ion Creanga. In vara lui 1885, atras de faima statiunii care incepuse a se raspindi in intreaga Moldova, a poposit si Wilhelm Kotzebue, consulul Rusiei in Moldova in acea vreme si scriitor de limba germana, de la care ne-au ramas, nu numai prin pitorescul descrierilor, ci si prin valoarea lor de document, insemnarile sale de calatorie.
Si tot la Slanic Moldova a primit geniul muzicii romanesti, George Enescu, consacrarea publicului. In vara anului 1890, in statiune afisele anuntau: „Concert in folosul saracilor… George Enescu, in virsta de numai 9 ani…”. De fapt avea numai 8 ani, in vara aceea cind, in fata vizitatorilor veniti la cura la Baile Slanic, compozitorul George Enescu prezenta primul sau recital: Fanteziile lui Singlee pe ariile din „Fata regimentului” si o alta fantezie a aceluiasi compozitor, pe arii din „Faust”, in fata unui public entuziast. In 1897, apare la Slanic si primul numar al publicatiei „Curierul Bailor Slanic”, editat in fiecare sezon estival timp de aproape 14 ani si prezentat de presa vremii ca „singurul ziar ce apare intr-o statiune balneara a Romaniei”. Dupa modelul ziarelor similare din statiunile balneare europene, jurnalul insera in paginile sale lista tuturor vizitatorilor, informatii despre metodele terapeutice, apele, flora si fauna statiunii, conditiile de cazare si agrement cu tarifele lor, programul manifestarilor culturale si al excursiilor, epigrame, cronici rimate, reclame. Una dintre frumoasele amintiri despre Slanic ne-a lasat-o si reputatul filosof, scriitor si om politic Ion Petrovici, care in 1888, la virsta de sase ani, a vizitat statiunea impreuna cu familia. Desi aflat la aceasta frageda virsta, autorul amintirilor publicate in cartea „De-a lungul unei vieti” a urmarit pe tot parcursul calatoriei spre statiune, de la fereasatra vagonului, defilarea peisajului, cam monoton la inceput, dar din ce in ce mai atragator pe masura apropierii de Tirgu Ocna, unde linia ferata inceta. Micutul filosof a fost incintat de „incinta” statiunii, care desi „gituita de peretii apropiati ai muntilor inconjuratori, avea totusi promenade lungi – Valea Dobrului, la Cascada, la Trei Stejari – drumuri unde placerea de miscare putea fi satisfacuta pe deplin”. (Va urma)
Lasă un răspuns