Membrii Consiliului de Administrație de la Clubul Universitar Știința Bacău s-au întrunit miercuri în ședință extraordinară la sediu pentru a lua în discuție situația precară prin care trece clubul, în special sporturile de echipe. S-au analizat problemele cu care se confruntă sportivii, cea mai mare dintre acestea fiind cea a banilor care este implicit urmată de perspectiva rămînerii sau a plecării acestora de la Știința. „Perspectivele nu sînt deloc roze. Noi avînd cu preponderență sporturi de echipă avem și cheltuieli foarte mari pe care de mult nu le mai putem acoperi. Pe 19 iunie ne vom întruni din nou, prilej cu care fiecare echipă își va prezenta strategia și atunci vom hotărî pe ce ne mai bazăm și pe ce nu, cine continuă și cine iese din spectrul sportului românesc”, a declarat Florin Grapă. directorul CSU Știința. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns