• niciodată nu știe cum să se împartă • de cîte ori merg la pescuit îmi pare rău că nu mă duc să pictez un peisaj, și de cîte ori mă duc la peisaj îmi pare rău că nu mă duc la pescuit”, ne-a povestit artistul
Inspirația muzicală sau artistică este o chestiune personală. Unora le vin gîndurile bune și exemplele pentru o potențială operă de artă pe vîrful unui munte. Pentru alții, simpla ședere în atelier constituie un prilej de meditație și inspirație. Pentru pictorul băcăuan, Ștefan Pristavu, însă, un maestru al peisajelor autumnale, cea mai fericită ocazie de a transpune pe pînză gîndurile și feerile sufletului este prezența unui rîu în preajmă. Iar dacă în albastrul nedefinit al apei se mai zvîntă și pești, cu atît mai bine.
Microbul pescuitului l-a prins în urmă cu aproape 30 de ani, după ce a renunțat la o altă pasiune, șahul. „Am fost un împătimit al șahului. Din timpul facultății am început să studiez șahul după cărțile de specialitate, dar m-am oprit la un moment dat. Am cîștigat finala pe municipiu în anul 1967. Mai apoi, în primul an de învățămînt, am pierdut finala în fața unui surdo-mut, după ce, în semifinale, l-am învins pe Nicu Aur. Încet, a apărut pescuitul. Dar mult mai tîrziu, prin 1975. De la colegi, de la vecini, îmi amintesc de profesorii Jacotă și Păun, sau Șerban Sergiu, un pescar foarte dotat”, ne-a povestit artistul.
În opinia sa, timpul petrecut pe baltă, „nu mai mult de patru, cinci ore pe zi, adică de la primele ore ale dimineții pînă la prînz, cînd soarele e sus pe cer”, nu este timp irosit. „Dimpotrivă, mi se încarcă bateriile. Am citit că privirea într-un punct fix este o tehnică orientală pentru inducerea unei stări de liniște. Mai mult, mi se întîmplă un paradox: de cîte ori merg la pescuit îmi pare rău că nu mă duc să pictez un peisaj, și de cîte ori mă duc la peisaj îmi pare rău că nu mă duc la pescuit”, ne-a explicat el. Prin urmare, o creație artistică ce conferă privitorului imaginea unui peisaj va prinde contur mult mai clar în penelul lui Pristavu, dacă, printre rînduri, va apuca să arunce și bățul în baltă. În mod deosebit la păstrăv.
„Dacă sînt la peisaj, am timp de pescuit și lucrez foarte bine. Îmi amintesc că, la un moment dat, eram cu Velea la Tescani, unde el a făcut una dintre cele mai frumoase lucrări din viață, după ce am pescuit împreună. Dar cel mai deosebit și plăcut mod de a pescui este la păstrăv. Aș putea spune că pescuitul este fratele picturii”, ne-a asigurat Ștefan Pristavu. Cît privește capturile record, mîndria oricărui pescar, pictorul ne-a asigurat, fără adevăruri pescărești, că „recordul a fost stabilit într-o toamnă, înainte de 1990, cînd a prins la Galbeni 23 de crapi, în majoritatea lor peste 2,5 kilograme, la boabă de porumb”. Iar recordul solo l-a constituit tot un crap de 3,5 kilograme.
Despre modul în care tratează soția această problemă a microbului de pescuit, nimic nu este anormal. Ca aproape orice nevastă de pescar, profesoara Pristavu este împotriva acestei pasiuni dintr-un motiv simplu. „Îmi spune mereu că este timp pierdut, dar vă rog să nu scrieți asta”, ne-a transmis, zîmbind, pictorul Ștefan Pristavu. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns