Fizicianul Gheorghe Călugăru
Cornel GALBEN
Fiul comercianților Ileana (n. Acăii) și Ghiorghe Călugăru s-a născut la 24 martie 1940, în comuna Drăgușani, județul Bacău. Și-a început studiile la Moinești (1946-1950), le-a continuat la Școala Nr. 2 din Bacău (1950-1953) și, apoi, la Școala Medie de Băieți din același oraș (1953-1956). Se înscrie la examenul de admitere la Facultatea de Matematică și Fizică din cadrul Universității “Al. I. Cuza” din Iași, absolvind în 1961, ca șef de promoție. În ultimul an a fost pe punctul de a fi exmatriculat, cadriștii descoperind că nu a declarat, la înscrierea în facultate, că tatăl său a avut magazin. După o prelucrare ca la carte la serviciul cadre a primit acceptul să-și continue studiile, însă de pedeapsă tot nu a scăpat, întrucît deși, conform rezultatelor, era îndreptățit să aspire la un post în învățământul universitar, din pricina originii sociale, nesănătoase pentru acea vreme, s-a trezit repartizat ca profesor la Liceul Teoretic din Moinești. După trei ani de zbateri, în 1964 a fost chemat la Iași de fostul său profesor, academicianul Ștefan Procopiu, și izbutește să obțină, prin concurs, un post de cercetător la Centrul de Fizică al Filialei Academiei Române. Aici, se ocupă în special de fizica ferofluidelor (coloizilor magnetici), domeniu în care a inițiat primele cercetări din țară, și de fizica pulberilor metalice amorfe, soldată cu obținerea unor pulberi prin aliere mecanică. În ce privește coloizii magnetici, rodul cercetărilor a fost transpus în practică prin proiectarea și omologarea unei nivele electronice cu ferofluid și elaborarea unei tehnologii de preparare a ferofluidelor pe bază de apă pentru defectoscopia de suprafață pentru piesele din oțel. Ele s-au transformat, de asemenea, în primele studii apărute în revistele de specialitate ale Academiei Române, debutul producîndu-se în 1967, cînd “Studii și cercetări de fizică” i-a publicat articolul “Magnetizarea păturilor subțiri de cobalt și de permaloy cilindrice sub acțiunea a două cîmpuri magnetice: unul circular alternativ șI altul longitudinal static” (vol. 19, nr. 10), redactat împreună cu Șt. Procopiu, I. Viscrian și C. Naum. Cu un an în urmă publicase însă în Analele Științifice ale Universității “Al.I. Cuza”, studiul “Proprietăți magnetice la paturi subțiri de cobalt”, anticipînd nu numai buna colaborare cu publicațiile Universității ieșene, ci și viitorul loc de muncă, întrucît în 1977 obține, tot prin concurs, un post de lector la Catedra de Fizică a Institutului Politehnic Iași. Cum se întîmplă adesea, înainte de cele două debuturi (publicistic și editorial) în țară, o lucrare a sa a apărut mai întîi în străinătate, Compte Rendus de l’Academie des Sciences din Paris publicîndu-i, în 1965, studiul “Influence de la structure du support et effet d’epaisseur dans de couches de feronichel 50 deposees par electrolyse”, semnat împreună cu Ștefan Procopiu și I. Viscrian. La un deceniu de la absolvirea facultății, în cursul căreia, alături de rezultatele foarte bune la învățătură, obținuse în anul III și o mențiune la faza pe țară a Olimpiadei de Fizică, își trece cu bine examenele de doctorat, primind în 1971 titlul de doctor în fizică, cu o teză “Asupra unor proprietățI magnetice ale păturilor subțiri de cobalt depuse pe cale chimică”. În 1977, odată cu trecerea sa la catedra universitară a brevetat, împreună cu V. Bădescu, și prima invenție, “Etanșare ferofluidică”, urmată pe parcursul a 15 ani de alte zece, la care a fost, de asemenea, coautor: Procedeu și instalație de purificare a lubrefianților magnetici, Metodă și dispozitiv pentru determinarea conținutului de fază a a materialelor metalice, Procedeu de obținere a unor ferofluide apoase, Aparat pentru determinarea gradului de texturare a tablelor, Traductor de înclinare, Inclinometru cu ferofluid, Instalație pentru reglarea automată a debitului de gaz, Procedeu și instalație pentru obținerea benzilor continue subțiri din materiale, Nivela electronică și Procedeu și instalație pentru recuperarea wolframului. Ultimele două s-au bucurat de o apreciere mult mai largă, prima fiind medaliată cu aur la Salonul Internațional de invenții și de tehnică nouă de la Iași (1984), iar cea de a doua, cu argint la Eureka ’83 de la Bruxelles. În pofida acestor realizări evidente, ca și a unei prezențe constante în paginile unor publicații de notorietate din țară (Analele Universității “Al.I. Cuza”, Analele Universității “Dunărea de Jos” Galați, Annals of University of Petroșani (Physics), Romanian Reposts in Physics, Buletinul Insititului Politehnic din Iași, Metalurgia, Studii și Cercetări de Fizică, Revue Roumaine de Physique, EEA – Electronica, EEA – Automatica și Electronica) și din străinătate (Power Metallurgy, Journal of Alloys and Compounds, Thin Solid Films, Comptes Rendus de l’Academie des Sciences, I.E.E.E. Transactions on Magnetics, Psycics Letters, Czechoslovak Journal of Pshycs, Czehoslovac Academy of Science, Journal of Magnetossm and Magnetic Materials, Nor-Holand Publishing Company, Comptes Rendus de l’Academie Bulgare des Sciences, Metal), nu a avut o carieră didactică spectaculoasă. Practic, din pricina unei surori care s-a căsătorit și a plecat în Italia, până în 1990 a trebuit să se mulțumească doar cu postura de șef de lucrări, abia după această dată biruind barierele ce I-au stat tot timpul în cale. Între 1990 și 1991 e, astfel, conferențiar universitar la Catedra de Fizică a Institutului Politehnic Iași, iar de atunci profesor universitar în cadrul aceleiași catedre. Celor 11 brevete de invenție și aproape 140 de lucrări publicate li se alătură un număr de 46 contracte de cercetare rezolvate, dintre care la 37 a fost responsabil de contract. Dintre lucrările științifice care îi poartă în totalitate amprenta gîndirii amintim doar Contribution a l’etude du mecanisme de l’effet Procopiu (Comptes Rendus de l’Academie des Sciences, Paris, 1969), Anisotropie uniaxiale induite par trempe dans champ magnetique de couche de Co deposee chmimiquent, La determination de la dispersion de l’anisotropie des couches ferromagnetiques cylindriques, Un methode pour la determination du champ de l’anisotropie des couches minces ferromagnetiqyes cylindrique, (toate în Thin Solid Films din Elveția, 1969, 1972, 1973), dar o contribuție importantă a avut și la abordarea altor tematici, materializare în studii și cărți ce, însumate, dau mii de pagini. Se numără, astfel, printre coautorii volumelor Lichide magnetice (Editura Științifică șI Enciclopedică, București, 1978, 98 pag.), Ferofluidele și aplicațiile lor în industrie (Editura Tehnică, Bucuresti, 1978, 336 pag.), Fizica (Editura Didactica și Pedagogică, București, 1981, 488 pag.), “Curs de fizica” pentru ingineri zi si seral, vol.1 și 2 (Imprimeria Institutului Politehnic Iași, 1989, 779 pag.), Teste și probleme rezolvate de fizică pentru bacalaureat, olimpiade și admitere în învățămîntul superior (Editura Porto-Franco, Galati, 1994, 250 pag.), Fizica – Teorie și aplicații, vol. 1 și 2 (Imprimeria Universității Bacău, 1994, 600 pag.), Materiale avansate – Pulberi metalice amorfe (Editura Plumb, Bacau, 1995, 218 pag.), Memoria formei – Teorie și aplicații în știința materialelor (idem, 210 pag.), Interpretarea statistică a unor mărimi termodinamice (Editura BIT, Iași, 1996, 220 pag.), Fizica generală, (idem, 1998, 445 pag.), Aliaje cu memoria formei din pulberi metalice (Editura Tehnică, Chișinău, 1998, 230 pag.), FIZICA pentru definitivat, grade șI concursuri, vol. 1-3 (Editura TEHNICĂ INFO, Chișinău, 1999, 675 pag.), Fizica pentru ingineri (Editura Vasiliana…98, IașI, 2001, 389 pag.). La acestea se adaugă, totodată, cele aproape 50 de studii publicate, în colaborare, în volumele congreselor și simpozioanelor științifice la care a fost invitat, din suita cărora amintim prima Conferință națională de magnetism (IașI, 1974), primul Simpozion național de materiale magnetice (București, 1979), Seminarul tehnico-științific “Aplicațiile ferofluidelor” (Timișoara, 1980), Simpozionul de tehnologie electronică și fiabilitate (IașI, 1983), Simpozionul național “Realizări actuale șI perspective în electronică șI microunde” (IașI, 1984), Sesiunea națională “Creația tehnică și fiabilitaea în construcția de mașini” (IașI, 1985), Sesiunea “Studii și cercetări științifice” (Bacău, 1986), Sesiunea jubiliară “175 ani de învățămînt superior în limba română” (IașI, 1988), Conferința de tratamente termice și termochimice (Cluj, 1992), Intermag Conference (Washington, 1970), Conferința tehnico-științifică jubiliară (Chișinău, 1994), The 5-th International metalurgical symposium (Cehia, 1996), Procedings of the European Conference on Advanced Materials and Processes and Aplications, Material, Functionality&Design, Metal and Composites (Maastricht, Olanda, 1997), 11-th Czehand Slovak Conference on Magnetism (Kosice, Slovakia, 2001) ș.a. Dacă includem în această impresionantă înșiruire și lista articolelor științifice publicate în proceedingurile unor conferințe internaționale ori lucrările în care studiile sale au fost analizate și citate, vom putea lesne conchide că avem în față un fizician cu o operă impresionantă, ce și-a asigurat un loc bine definit în panteonul științei românești dintotdeauna.
Lasă un răspuns