Pentru 138 de polițiști băcăuani, ziua de 25 martie 2013 a avut dublă însemnătate. De „Ziua Poliției Române”, cei 138 de polițiști au fost înaintați în gradul următor. Pe 25 martie 2013 s-au împlinit 191 de ani de la înființarea Poliției. Data este legată de simbolul creștin al Bunei Vestiri, simbol preluat și de drapelul Poliției Române.
Evenimentul a fost marcat la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău cu o ședință festivă, la care au participat reprezentanți ai autorităților locale, foști șefi de inspectorat, veterani și polițiști în activitate. „În același cadru festiv au fost avansați în gradul următor, la termen, 87 de agenți și 46 ofițeri, iar trei ofițeri și doi agenți de poliție au fost avansați în gradul următor înainte de termen”, a declarat inspector principal Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. Agentului șef principal de poliție Mihai Pârvu, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, i-a fost înmânată o diplomă semnată de președintele României și medalia „Bărbăție și credință”, pentru merite deosebite înregistrate în activitatea profesională.
După înmânarea gradelor, au fost premiați câștigătorii concursurilor sportive organizate cu ocazia Zilei Poliției Române. (R.I.)
Lasă un răspuns