Copiii cu boli posibil limitatoare de viață beneficiari ai Asociației „Lumina” Bacău se pregătesc de o vacanță pe cinste la sediul organizației. Pe tot parcursul verii, ei vor primi vizita a circa 120 de voluntari din Marea Britanie, de la Fundația Cry in the Dark, fondatoarea Asociației „Lumina”. Aceștia vor veni în serii pentru a se implica în activitățile directe cu cei dintâi, activități nu doar recreative, ci și cu finalitate concretă pentru facilitarea accesului copiilor cu deficiențe la diferite servicii.
Primul grup de voluntari a sosit de altfel, la finele săptămânii trecute, acesta având în plan, printre altele, construirea unei rampe de acces în casa „Lumina” pentru beneficiarii în scaune rulante diagnosticați cu distrofie musculară Duchenne. „Până la mijlocul lunii septembrie suntem bucuroși să primim vizita a circa 120 de voluntari – ne-a spus Mara Matei, specialist relații publice Asociația Lumina. Când 120 de oameni aleg să zboare 2.500 de kilometri pentru a veni și a pune umărul la ceea ce facem noi nu ne rămâne decât să le mulțumim din suflet și din partea tuturor celor 130 de beneficiari pe care îi avem în acest moment”.
Fundația Cry in the Dark din Marea Britanie este implicată în mod direct, în Bacău, la Asociația Lumina, la implementarea, de ani, a două proiecte: Hospice Casa Albert (Luncani) având ca viziune îmbunătățirea calității vieții copiilor și tinerior adulți cu speranță limitată de viață și Centrul rezidential „Casa Lumina” (Comănești) , unde beneficiază de servicii specializate 22 de tineri cu diferite afecțiuni.
Florin Mares a zis
Foarte frumos gestul voluntarilor englezi, de remarcat si faptul ca mai degraba cei din afara tarii sar in ajutor, decit cei de la fata locului,,,