Pe 20 noiembrie se efectuează plata pentru primele burse școlare stabilite de către comisiile organizate în cadrul fiecărei unități de învățământ, pentru anul școlar 2024-2025.
După centralizarea tuturor datelor din școli, de către Inspectoratul Școlar Județean Bacău, la nivelul județului sunt peste 48.000 de burse școlare, după cum urmează:
- Bursa de excelență olimpică I: 2 beneficiari
- Bursa de excelență olimpică II: 45 beneficiari
- Bursa de merit: 8711 beneficiari
- Bursa de reziliență: 5234 beneficiari
- Bursa socială: 32060 beneficiari
- Bursa tehnologică: 2170 beneficiari
- Bursa pentru mamele minore: 34 beneficiare.
Pentru stimularea excelenţei, elevii beneficiază de burse de excelenţă olimpică I şi II, acestea fiind alocate în funcţie de distincţiile primite de către aceştia, după cum urmează:
a) bursa de excelenţă olimpică I se acordă elevilor care au obţinut distincţii, respectiv premiile I, II, III sau menţiune ori medalii asimilate acestor distincţii, la olimpiadele şcolare internaţionale, respectiv elevilor care obţin locurile I, II şi III sau menţiune la campionatele sportive şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei, la Jocurile Olimpice, Jocurile Paralimpice, Jocurile Olimpice de Tineret.
La nivelul județului Bacău, cei doi beneficiari ai burselor de excelență olimpică I sunt Alexandru Jicu, elev în clasa a IX-a, la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău, care a obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională „Știintele Pământului pentru Juniori” și Elena-Noemi Munteanu, elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău, care a obținut medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Biologie.
b) bursa de excelenţă olimpică II se acordă elevilor de gimnaziu şi liceu care au obţinut distincţii, respectiv premiile I, II şi III la olimpiadele şcolare naţionale organizate şi finanţate de Ministerul Educaţiei.
Numărul burselor de merit cumulate cu numărul burselor de rezilienţă se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă, după cum urmează:
Burse de merit pot primi:
a) elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, mai puţin elevii din clasa a V-a şi elevii din clasa a IX-a, cu medii generale pe anul şcolar anterior egale sau mai mari de 9,50; în situaţia în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinşi toţi elevii cu medii generale anuale mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde şi pe aceştia;
b) elevii din fiecare clasă a V-a dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, cu media primelor două intervale de învăţare din anul şcolar în curs mai mare sau egală cu 9,50; în situaţia în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinşi toţi elevii cu medii mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde şi pe aceştia (aceste burse se vor acorda începând cu luna ianuarie 2025);
c) elevii din fiecare clasă a IX-a dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, cu medii de admitere în învăţământul liceal sau profesional şi dual egale sau mai mari de 9,50; în situaţia în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinşi toţi elevii cu medii de admitere mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde şi pe aceştia;
d) elevii de gimnaziu şi liceu, inclusiv învăţământ profesional şi dual, care au obţinut premiile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şcolare recunoscute de Ministerul Educaţiei, premiul I la etapele naţionale ale concursurilor/competiţiilor şcolare şi extraşcolare, recunoscute de Ministerul Educaţiei, dar și elevilor care au obţinut medalia de aur/locul I la campionatele naţionale organizate de federaţiile sportive naţionale olimpice/probe olimpice, în baza unui protocol încheiat între Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Sport.
Bursele de rezilienţă se acordă numai dacă, după aplicarea procentului de 30% pe clasă și stabilirea numărului de burse de merit la nivel de clasă, mai rămân locuri. De aceste burse de reziliență beneficiază:
- elevii de gimnaziu şi liceu, inclusiv învăţământ profesional şi dual, care au obţinut cel puţin media generală 7 în anul şcolar anterior celui în care se acordă bursa, în ordinea descrescătoare a mediilor generale, mai puţin elevii din clasa a V-a (pentru care se va calcula media primelor două intervale de învăţare din anul şcolar în curs, mai mare sau egală cu 7, iar bursele de reziliență se vor acorda în ordinea descrescătoare a acestor medii, începând cu luna ianuarie 2025) şi elevii din clasa a IX-a (pentru care se ia în considerare media de admitere în învățământul liceal sau profesional, de cel puțin 7, bineînțeles cu acordarea burselor de reziliență tot în ordinea descrescătoare a mediilor, în limita numărului de burse ce mai pot fi acordate, după stabilierea burselor de merit);
- elevii cu afecţiuni oncologice şi/sau cronice şcolarizaţi, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Şcolii din Spital” sau la domiciliu, în anul şcolar următor în unitatea de învăţământ la care au fost înmatriculaţi anterior.
Bursa socială reprezintă o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socio-economic sau din grupuri vulnerabile sau cu situaţii medicale speciale, în vederea susţinerii participării la activităţile didactice şi a prevenirii abandonului şcolar. Această bursă se acordă la cerere, în funcţie de situaţia materială/socială/medicală a elevului, a familiei sau a susţinătorilor legali, cu păstrarea confidenţialităţii asupra identităţii, datelor cu caracter personal şi informaţiilor referitoare la situaţia de dificultate în care se află. Bursa socială se acordă elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, înscrişi la cursurile cu frecvenţă, inclusiv celor şcolarizaţi la domiciliu sau care urmează cursurile în şcoala de spital, care se încadrează în una dintre următoarele situaţii:
- elevi proveniţi din familii care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitării, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie;
- elevi cu vârsta de până la 30 de ani, neangajaţi pe piaţa muncii şi înscrişi în formele de învăţământ cu frecvenţă redusă sau în programele educaţionale de tip „A doua şansă”, a căror familie realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitului pe venit, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie;
- elevi cu unul sau ambii părinţi decedaţi;
- elevi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecţie specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgenţă;
- elevi care provin din familii monoparentale, care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitării, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de un salariu minim net pe economie;
- elevi care au deficienţe/afectări funcţionale produse de boli, tulburări sau afecţiuni ale structurilor şi funcţiilor organismului, în baza criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap, structurate tipologic conform actelor normative precizate în Metodologia de acordare a burselor școlare;
- elevi cu afecţiuni oncologice şi/sau cronice şcolarizaţi, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Şcolii din Spital” sau la domiciliu;
- elevi care revin după şcolarizarea din cadrul „Şcolii din Spital” în unitatea de învăţământ la care au fost înmatriculaţi anterior;
- elevi proveniţi din familii care beneficiază de venit minim de incluziune.
Bursa tehnologică, în anul şcolar 2024-2025, se acordă doar elevilor înmatriculaţi în cadrul specializărilor din învăţământul profesional, inclusiv dual.
Bursa pentru mamele minore reprezintă o formă de sprijin al mamelor minore în vederea susţinerii participării la educaţie, a prevenirii abandonului şi a nereuşitei şcolare și se acordă elevelor din învăţământul preuniversitar de stat, reintegrate (care au reluat cursurile după naștere, cu condiția menținerii statutului de minoră) într-o unitate de învăţământ, care frecventează cursurile de zi şi au copil/copii propriu/proprii în întreţinere.
Pentru anul școlar 2024-2025, valoarea burselor școlare este fixă sau variabilă, pentru fiecare categorie, după cum urmează:
Sume fixe pentru pentru:
- bursa de excelență olimpică I: 3700 lei/lună (salariul minim brut la nivel de țară) pentru premiul I/medalie de aur, 2775 lei/lună (75% din salariul minim brut la nivel de țară) pentru premiul II/medalie de argint, 1850/lună (50% din salariul minim brut la nivel de țară) pentru premiul III/medalie de bronz și 925/lună (25% din salariul minim brut la nivel de țară) pentru mențiune;
- bursa de excelență olimpică II: 700 lei/lună;
- bursa socială: 300 lei/lună;
Sume ce pot varia, în funcție de numărul zilelor lucrătoare și a zilelor de vacanță din fiecare lună, în care se ia în calcul și cuantumul minim al bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru, astfel:
- bursa de merit – 450 lei/lună;
- bursa de rezilienţă – 300 lei/lună;
- bursa tehnologică – 300 lei/lună;
- bursa pentru mame minore – 700 lei/lună.
Bursele de merit, rezilienţă, tehnologice și pentru mamele minore se acordă pe toată perioada cursurilor şcolare, inclusiv în perioada pregătirii practice şi pe timpul pregătirii şi susţinerii evaluării naţionale de către absolvenţii clasei a VIII-a, în perioada primei sesiuni a examenului naţional de bacalaureat sau a examenului de certificare a calificării profesionale, până la comunicarea rezultatelor finale, cu condiţia ca elevii bursieri să se prezinte la examene, iar bursele de excelență olimpică și bursele sociale se acordă pe durata întregului an școlar, fără a se lua în calcul zilele de vacanțe școlare.
Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ în funcţie de sumele alocate de autorităţile administraţiei publice locale și/sau alte venituri obţinute potrivit legii.
Bursa de excelenţă olimpică, bursa de merit, bursa de rezilienţă sau bursa tehnologică sunt acordate şi sub condiţia ca elevul beneficiar să fie promovat la toate disciplinele şi să fi obţinut media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine” la purtare la finalul anului şcolar anterior.
Bursele de excelență olimpică, de merit, de reziliență și pentru mame minore se acordă elevilor de la cursurile cu frecvenţă de zi din învăţământul preuniversitar de stat obligatoriu, nivel gimnazial şi liceal, inclusiv profesional și dual, bursele tehnologice doar elevilor din învățămânul profesional și dual, iar bursele sociale tuturor elevilor din învățământul de stat obligatoriu, nivel primar, gimnazial și liceal, inclusiv profesional și dual. Acordarea acestor burse reprezintă atât o formă de stimulare a elevilor care obţin performanţe educaţionale, artistice şi sportive sau o formă de stimulare a progresului şcolar, cât şi o formă de sprijin al elevilor din medii dezavantajate socio-economic, în vederea participării la educaţie a acestora şi a prevenirii abandonului şcolar, respectiv de stimulare a participării la învăţământul tehnologic, în cazul bursei tehnologice.
În situaţia în care elevii acumulează 10 sau mai multe absenţe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de excelenţă, bursa de rezilienţă, bursa de merit, bursa socială, respectiv bursa tehnologică, după caz, pentru luna respectivă, iar în cazul bursei pentru mamele minore decizia de suspendarea a bursei într-o lună se aplică dacă eleva beneficiară acumulează mai mult de 60 de absențe nemotivate în luna respectivă.
Un elev poate beneficia de o singură bursă de excelenţă olimpică pe an, indiferent de rezultatele obţinute în anul şcolar anterior. De asemenea, un elev poate beneficia de o singură bursă de merit pe an, indiferent de rezultatele obţinute în anul şcolar anterior, ca medie generală sau rezultate la competiţii. Astfel, bursa de excelenţă olimpică I sau II nu se cumulează cu bursa de merit. În schimb, bursa socială se poate cumula cu bursa de excelenţă olimpică I sau II/bursa de merit/bursa de rezilienţă şi cu bursa tehnologică, iar bursa tehnologică se poate cumula cu bursa de excelenţă olimpică I sau II/bursa de merit/bursa de rezilienţă şi cu bursa socială. Bursa pentru mamele minore se poate cumula cu toate tipurile de burse și se acordă până la finalul cursurilor învăţământului obligatoriu, chiar dacă beneficiarele împlinesc 18 ani între timp.
Bursele se plătesc lunar, de către unităţile de învăţământ, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă (cu excepţia burselor aferente lunilor septembrie şi octombrie a anului curent, pentru care plata se face acum, pe 20 noiembrie). Dacă data de 20 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia. La nivelul județului Bacău, sumele alocate de Ministerul Educației, în fiecare lună, pentru plata burselor școlare este de circa 15.000.000 lei. (sursa: comunicat de presă)
Lasă un răspuns