• dintre acestea, 80 vor trebui încadrați în muncă, iar opt să-și deschidaă propria afacere • programul este finanțat de Banca Mondială și de bugetul fondului de șomaj
Șomerii băcăuani vor fi cuprinși în cadrul unui program ce vizează creșterea gradului de ocupare și scăderea ratei șomajului, finanțate de Banca Mondială și bugetul fondului de șomaj. Mai mulți șomeri vor beneficia de un curs de formare profesională, consultanță în vederea demarării unei afaceri și de mai multe șanse de a ocupa un loc de muncă. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău a încheiat două contracte de tip „ocupare de forță de muncă” cu firmele SC Dapo Invest SRL și SC Consulting Serv SRL, ambele din Bacău. „Ambele contracte prevăd consilierea unui număr de 200 de persoane pe firmă. cu o rată de plasare în muncă de 20%. Pentru minim 80 de persoane, firmele contractante trebuie să găsească un loc de muncă”, ne-a declarat Octavian Țicău, șef serviciu programe de ocupare din cadrul AJOFM Bacău.
Contractul încheiat cu Dapo Invest este în derulare de la 1 august, iar cel cu a doua firmă va demara de la întîi septembrie. „Durata programului este de cinci luni, timp în care firmele trebuie să-și îndeplinească parametrii stabiliți în totalitate, în caz contrar fiind penalizate, prin alocarea unor sume mai mici, deduse din contravalaoarea sumei alocate pentru fiecare persoană asistată”, a mai spus Octavian Țicău. Totodată Agenția a mai încheiat și un contract de asistență pentru înființare de întreprinderi mici cu SC Dovalex SRL Bacău. Prin acest contract se prevede ca un număr de 120 de persoane să fie consiliate în vederea demararii unei afaceri pe cont propriu. Firma are obligația ca, din totalul celor consiliați, un număr de măcar opt persoane să-și deschidă propria afacere. Grupul țintă către care se îndreaptă acest serviciu este format din muncitori care au fost sau urmează să fie disponibilizați din instituțiile de stat implicate în procesul de privatizare, restructurare sau lichidare, dintre șomerii înregistrați sau persoanele care au dificultăți să pătrundă pe piața muncii datorită restructurărilor economice (femei, persoane cu handicap, șomeri de lungă durată). „Numărul de persoane care vor fi cuprinse în aceste proiecte este minim, dar din experiența anilor trecuți știm că vor fi consiliate mai multe persoane”, a mai precizat șeful programelor de ocupare de la AJOFM Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns