Circa 1.000 de persoane de toate vârstele și categoriile sociale au trecut vineri prin fața angajatorilor prezenți la Bursa Locurilor de Muncă. Evenimentul, organizat la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, s-a bucurat de o largă participare, în cele din urmă, din partea angajorilor care, în număr de 126, au venit pentru cei aflați în căutarea unui serviciu cu o ofertă de circa 950 de posturi vacante îmn diferite domenii de activitate.
Din datele furnizate de conducerea instituției organizatoare reiese că, din totalul locurilor de muncă libere, 100 au fost pentru absolvenți de studii superioare, în domeniile vânzări, asigurări, IT, mecanică, agrar, juridic, management.
În urma contactului direct dintre angajatori și posibilii viitori angajați, au fost selectate în vederea încadrarării 560 de persoane. Acestea se vor prezenta la angajatori pentru interviuri și perioade de probă, astfel încât numărul efectiv de încadrări să poată fi stabilit cu exactitate și comunicat de către AJOFM Bacău după 30 de zile de la data evenimentului.
Lasă un răspuns