Demasificarea învățămîntului (II)
Revenind la ideea de masificare, principiu caduc în societatea post- decembristă, care a avut totuși și părțile ei bune, n-aș vrea să se înțeleagă că pledez pentru o restrîngere a procesului instructiv al tineretului. Nu, nici vorbă. Vreau doar să susțin ideea de concurs pentru trecerea de la treapta gimnazială spre cea liceală. E vorba de un concurs adevărat, cu probe scrise și orale, avînd la bază o necesară și obiectivă exigență a selecției. Concursul ar urma să impună valorile care, firesc, vor confirma și în liceu și în viață. Este nevoie de calitate. Rog cititorul să-și amintească ce anomalii s-au făcut cînd, din 1970 pînă în 1990 s-a pătruns în liceu pe baza așa- zisului „test de cunoștințe” – idee nefastă care a compromis drastic învățămîntul liceal și bunele tradiții ale seriozității învățămîntului românesc. Se cunosc exemple de ocupare a unui loc cu nota 1,70. „Ziua bună de dimineață se cunoaște”. Se potrivea de minune proverbul, pentru că așa arăta evoluția pe toată durata școlarizării, ca și în viață. În timpul încriminat a mai fost o năstrușnicie, și anume, examenul de treaptă. Poate nu rău ca idee. Dar balastul de la intrare nu putea fi înlăturat decît în proporțiii neglijabile. După 1989 s-a reintrodus examenul de admitere în liceu, ceea ce a readus în actualitate criteriul concurenței, în ciuda faptului că masificarea a rămas intactă. Cu toate compromisurile anterioare, au fost licee care au revenit la tradiția unui prestigiu nedezmințit, ceea ce le-a făcut foarte atractive pentru elevii interesați în promovarea în viață pe calea învățăturii. Nu dau exemple spre a nu aluneca în subiectivism. De altfel, cititorul le cunoaște foarte bine. Ceea ce afirm este semnificativ legat de faptul că elevii unor astfel de licee intrau cu brio în învățămîntul superior la concurență de 11-12 candidați pe un loc. Este vorba de facultăți „grele” ca medicina, matematica, arhitectura, filologia, fizica sau o serie de profile de inginerie din cadrul politehnicii. Rezultatele la admiterea în asemenea concurență vorbesc de la sine de valabilitatea caracterului concurențial. E drept că după 1990 s-a schimbat polarizarea interesului pentru alte specialități atît de specifice economiei de piață. Ceea ce a făcut Reforma (nu negăm, Doamne ferește, părțile ei bune), a propus și aplicat în practică intrarea în liceu pe baza notelor din gimnaziu și de la Capacitate și intrarea în facultate pe baza notelor din liceu și de la Bacalaureat. „Aprob pozitiv”, cum spune un personaj caragialean. Dar rezultatele se văd. Și aceasta pentru că societatea noastră încă nu-i pregătită pentru așa ceva. După părerea noastră, învățămîntul de masă trebuie să cuprindă doar două din cele trei trepte sau cicluri: pe cel primar și pe cel gimnazial. Liceul trebuie să rămînă un ciclu al selecției, deci al concurenței, iar examenele să fie atît scrise, cît și orale. În felul acesta s-ar împlini și rosturile învățămîntului general obligatoriu de opt sau nouă ani și s-ar ajunge și la forma ideală de liceu sau Colegiu. Desigur, toate vor fi dublate de o pregătire exigentă și motivantă pentru elev și de sporită responsabilitate a unor colective didactice, la rîndul lor selectate exigent, dar cinstit. Se va ajunge astfel la o atitudine corectă a activității cadrelor didactice sub raport profesional, metodic, psiho-pedagogic, dar mai ales etic.
Voi fi fără-ndoială contrazis cu argumentele modernizării societății, tuturor domeniilor de activitate prin automatizare, informatizare, computerizarea atotcuprinzătoare care solicită pregătirea din ce în ce mai specializată pentru categorii tot mai numeroase și mai diverse de oameni. Ei bine, da, se pot impune exigență și selecție și în asemenea condiții. Pentru aceasta trebuie schimbată radical concepția despre muncă – factor esențial în existența societății moderne. Și aceasta se impune cît mai rapid, de sus în jos, cu toate durerile și cu toate costurile unui proces cu adevărat revoluționar. Societatea se dezvoltă prin muncă în sens propriu, concret, adică se înțelege că și prin muncă fizică. Acest aspect merită dezvolat separat, cu proxima ocazie.
Fie-mi îngăduit să închei cu o erată la articolul din nr. 65, de vineri, 16 august, 2002. Astfel, la pagina a IV- a, fond, coloana I ultimul paragraf se va citi: „nu trebuie să ne descurajăm (în loc de „să ne descurcăm”); și apoi: „În Legea învățămîntului se declară fără echivoc „prioritatea națională a învățămîntului” (în loc de „Legea învățămîntului, formulare..”) Ne cerem scuze cititorului. (Valeriu TRAIAN)
Lasă un răspuns